Ploieşti: Cadrele medicale prahovene vor lucra fără bani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Chiar dacă va veni la muncă, personalul medical va avea cu 15% mai puţin la salariu, potrivit legii 329/2009, privind reducerea veniturilor bugetarilor

Medicii prahoveni nu vor întrerupe activitatea în unităţile medicale din judeţ în perioada următoare, deşi salariile lor vor fi micşorate cu 15% potrivit legii 329/2009, privind reducerea veniturilor bugetarilor. „Nici nu au mai fost stabilite zilele libere, pentru că toate cadrele medicale vor veni la serviciu, astfel că actul medical se va desfăşura în Prahova ca şi până acum", explică preşedintele Sindicatului Sanitas, Luminiţa Gologan. Aceasta mai spune că măsura a fost luată pentru că spitalele nu pot fi închise pentru pacienţi în condiţiile în care în sistemul medical există un deficit de 25.000 de cadre medicale, iar acum specialiştii se mai confruntă şi cu acest val pandemic de gripă porcină.

Voluntari de nevoie

Legea privind reducerea veniturilor bugetarilor se va aplica fără ca sindicatul medicilor prahoveni să fie de acord cu această măsură. În plus,  bugetarii din sănătate nici nu vor beneficia de zilele libere din cadrul concediului fără plată, asemeni cadrelor didactice sau angajaţilor administraţiei şi instituţiilor locale. „Sunt foarte multe sectoare, cum ar fi ATI-ul sau cardiologia, în care oricum medicii muncesc peste norma lor, având de luat un număr mare de zile libere. Cadrele medicale sunt obişnuite să muncească fără a recupera liberele sau a fi plătite pentru orele muncite în plus", este de părere preşedintele Colegiului Medicilor Prahova, medicul Simona Schnelbach.

Pacienţi liniştiţi

Prahovenii sunt de părere că medicii trebuie să îşi facă datoria indiferent de situaţie, mai ales că, în unele cazuri, ei primesc şi alte sporuri şi beneficii în urma realizării actului medical. „Nici nu mi-aş putea imagina ce ar însemna să nu fie medici în spitale, mai ales că acum este o mare problemă cu gripa de sezon, dar şi cu gripa porcină, iar în unităţi oricum nu sunt prea multe cadre medicale disponibile, mai ales în spitalele mari, cum ar fi Judeţeanul, Pediatria sau Maternitatea. Practic pacienţii ar fi condamnaţi pentru că nu ar avea cine să le ofere aistenţă, mai ceva ca acum 40 de ani", spune ploieşteanca Lidia Nicolae.

Mai multe pentru tine:
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!