Ploieștenii ar putea fi supravegheați de chinezii de la ZTE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primarul Bădescu ar putea bate palma cu ZTE pentru supravegherea Ploieștiului

Reprezentanții uneia dintre cele mai mari companii de telecomuncații din lume poartă tratative la Ploiești pentru o colaborare în domeniul supravegherii cetățeanului, alarmare și intervenție în situații de urgență.

Iulian Bădescu, primarul Ploieștiului, s-a întâlnit miercuri cu reprezentanții ZTE Romania -  Jin Renyuan, CEO, Sam Wang, Bussines Director, și Eduard Gheorghiu, T&C Section Director.

Discuțiile au avut ca temă o posibilă colaborare cu compania ZTE iîn ceea ce privește siguranța cetățeanului plecând de la supraveghere, alarmare și intervenție în situații de urgență.  

Oficialii au discutat despre o colaborare în ceea ce privește componența tehnică, dar și despre soluții de finanțare.

„În măsura în care soluțiile de finanțare  vor fi compatibile cu dorințele și posibilitățile municipalității, este posibilă implementarea unor astfel de proiecte în Ploiești", se arată într-un comunicat al primăriei.

ZTE este cea mai mare companie de telecomunicații din China și una dintre cele mai mari din lume. 

Cei de la ZTE au fost interesați, în primăvară, și de Constanța și Hunedoara. Aceștia au vorbit atunci despre investiții în infrastructura de telecomunicaţii, dar şi despre deschiderea unei linii de producţie de componente electronice.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG