Ploieşteanca Cristina Boşovei vă îndrumă spre o carieră de succes

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cristina a muncit mult ca să ajungă să lucreze în acest domeniu, însă are satisfacţia oamenilor care îi mulţumesc atunci când le găseşte un serviciu.

A studiat încă din copilărie comportamentul persoanelor din jur. „Când mergeam cu părinţii  în vizită, ocupaţia mea principală era, pe lângă joacă, să îi analizez pe cei de lângă mine. Studiam o persoană minute în şir şi eram atentă la tot ce înseamnă mimică, expresii folosite, limbajul non-verbal", îşi aminteşte Cristina.

Ea a urmat, în liceu un profil real, iar parcursul carierei pe care şi-a ales-o părea să fie unul foarte clar stabilit. „Rudele şi profesorii mă ghidau către profesia de inginer chimist, şi începusem deja meditaţii pentu aceasta. Însă, în clasa a X-a, am fost fascinată de profesoara de psihologie şi mi-a plăcut atât de mult această materie încât eram nerăbdătoare să citesc lecţiile din manual înainte de a le studia la oră", povesteşte ploieşteanca. Atunci a început pasiunea Cristinei pentru psihologie.

Pasiunea a învins

A fost admisă la Facultatea de Chimie, însă primul an de studii a fost pentru Cristina doar dovada că ceea ce-şi dorea de fapt în continuare este să aprofundeze  studii în psihologie. Anul următor şi-a împlinit visul, devenind student,  în paralel, şi Facultatea de Psihologie din Bucureşti.

În ultimul an de facultate, s-a angajat ca specialist resurse umane la o firmă de specialitate, iar aceasta a constituit baza unei viitoare cariere în recrutare. „Mi-a plăcut foarte mult să lucrez cu oamenii încă de la început. Am avut şi o colegă membră în Colegiul Naţional al Psihologilor şi am avut foarte multe de învăţat de la ea. Încă de la început, am fost implicată într-unul dintre cele mai importante proiecte ale firmei: consultanţă pentru o disponibilizare colectivă a unei mari firme din Ploieşti. Jobul nostru consta în evaluarea oamenilor care urmau să rămână fără loc de muncă şi în reorientarea lor pe piaţa muncii" spune tânăra.

A avansat într-un termen scurt

În prezent, Cristina coordonează echipa locală a unei companii multinaţionale de recrutare şi consultanţă. A venit în firmă acum doi ani şi jumătate şi a pornit de la zero, motivaţia ei de a se dezvolta şi spre alte arii de competenţă susţinând-o în ascensiunea profesională.

„Aici am avut oportunitatea să lucrez alături de oameni profesionişti, de la care am învăţat foarte multe lucruri care mi-au întărit pasiunea pentru acest domeniu" susţine ploieşteanca.

Consideră că stabilirea unor relatii profesioniste bazate pe încredere reprezintă fundamentul unei afaceri de succes.

Întrebări şi răspunsuri

Care este cerinţa principală a firmelor care fac angajări?

Majoritatea angajatorilor îşi canalizează resursele către persoane foarte bine pregatite, specialişti în domeniile respective, eventual utilizatori ai unei limbi de circulaţie internaţională. Angajatorii sunt pe de altă parte, nemulţumiţi că universităţile oferă o pregătire insuficientă studenţilor, comparativ cu cerinţele pieţei.

Ce meserii au avut căutare în ultimul timp?

Cererea se concentrează pe profiluri tehnice de nişă (ingineri, specialişti), aflaţi la diferite niveluri de experienţă, ce au abilităţi şi competenţe suplimentare.

Ce-i place

„Îmi place soarele, mă bine dispun dimineţile însorite. Îmi plac oamenii şi îmi place foarte mult să călătoresc, având astfel oportunitatea de a observa şi alte culturi diferite de a noastră" spune Cristina.

Ce nu-i place

„Nu-mi plac incorectitudinea şi minciuna. În viaţă, mă ghidez după motto-ul lui Eleanor Roosevelt: Viitorul aparţine aceluia care se încrede în frumuseţea viselor sale".

Profil

Născută: 7 aprilie 1982, Ploieşti

Studii: Facultatea de Psihologie Bucureşti, Master în resurse umane

Profesie: sociolog-psiholog

Familie: necăsătorită

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Mai multe pentru tine:
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Eclipsa solară din 21 septembrie 2025 deschide un nou capitol pentru fiecare semn zodiacal
Marea Lojă Națională din România a deschis Anul Masonic 2025-2026 printr-un bal vienez la Opera Națională București
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Un selfie în baia unui Airbnb l-a costat 10.000 de dolari pe un turist: „Am plătit mii de dolari ca să nu pot închide un ochi”
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris