„Pianista de pe Dâmboviţa“ poate face primii paşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Starea de sănătate a ploieştencei Mădălina Drăgan, fata care a sărit cu pianul în Dâmboviţa în cadrul concursului organizat de Red Bull de duminica trecută, este din ce în ce mai bună. La doar două zile de la operaţia la coloană, tânăra se poate ţine singură pe picioare.

Conform declaraţiei purtătorului de cuvânt al spitalului Universitar de Urgenţă, Bogdan Popescu, Mădălina urmează să se ridice astăzi din pat fără ajutorul nimănui.


„Evoluţia stării de sănătate a pacientei este foarte bună. Senzivitatea i-a revenit şi astăzi urmează să se ridice singură de pe pat", a spus Bogdan Popescu. Ploieşteanca a fost operată luni, după ce a ajuns la spital cu probleme grave la nivelul coloanei vertebrale lombare.
  
Mădălina Drăgan, în vârstă de 26 de ani, care făcea parte din prima echipă care a participat, duminică, la competiţia Flugtag, eveniment organizat de Red Bull, a sărit de la o înălţime de şase metri cu un pian în Dâmboviţa.

 

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Când a murit, de fapt, Jeffrey Epstein. Cauza morții magnatului pedofil n-ar fi fost sinucidere. Dezvăluiri care răstoarnă ancheta în SUA
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa