Petrolul Ploieşti a promovat în Liga I! Vivi Răchită: „Mă bucur enorm!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Petrolul Ploieşti, CS Mioveni şi FC Bihor Oradea vor promova împreună în Liga 1, după decizia de astăzi a Comisiei de Apel a sistemulului naţional de licenţiere.

Decizia prin care FC Timişoara, Universitatea Craiova şi Gloria Bistriţa au fost retrogadate după ce nu au obţinut licenţele pentru sezonul 2011/2012 al Ligii 1 este o veste cum nu se poate mai bună pentru primele trei clasate din Seria Vest a Ligii a II-a.

Astfel, după ce FC Timişoara, Universitatea Craiova, Gloria Bistriţa, Victoria Brăneşti şi Unirea Urziceni vor lua calea ligilor inferioare, locul rămas vacant în primul eşalon va fi luat de ocupanta locului 3 din Seria a 2-a, o premieră în fotbalul românesc.

Deoarece ocupanta locului 3 din seria 1, Săgeta Năvodari, nu are drept de promovare, nu există niciun dubiu că Petrolul Ploieşti, CS Mioveni şi FC Bihor Oradea vor promova braţ la braţ, dacă vor primi licenţă pentru Liga 1.

„Mă bucur enorm, dar suntem în România, unde lucrurile se pot schimba la 180 de grade în numai două zile. Petrolul Ploieşti era oricum aproape de promovare, mai avem doar meciul de sâmbătă şi abia apoi vom sărbători", ne-a declarat Vivi Răchită, antrenorul lupilor galbeni.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Patru zodii care, în următoarele 7 săptămâni, atrag bani și oportunități. Conjuncția dintre Saturn și Neptun deschide uși neașteptate, aducându-le câștiguri
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul