Peleşul, în fotografii vechi inedite. Cum ar fi putut să arate reşedinţa regală din Sinaia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Castelul Peleş într-o fotografie din 1971. FOTO multihobby.ro

O serie de fotografii cu Peleşul, adunate de colecţionari împătimiţi, surprind aspecte inedite din existenţa de peste 132 de ani a unuia dintre cele mai frumoase monumente din Europa. În arhive au rămas şi schiţele altor trei proiecte arhitectonice propuse lui Carol I pentru reşedinţa de la Sinaia.

Pe 7 octombrie 2015 s-au împlinit 132 de ani de la inaugurarea Castelului Peleş, „copilul“ iubit al regelui Carol I. Un vast proiect arhitectonic care a început în 1875, prin punerea oficială a pietrei de temelie, a fost inaugurat în 1883, dar amenajarea sa a încetat, cu adevărat, abia la moartea suveranului, în 1914. Adică la 39 de ani de la demararea oficială a lucrărilor.

Interesant este că, înainte de a căpăta forma arhitectonică pe care o ştim şi în prezent, Castelul Peleş a avut şi alte trei proiecte de realizare. 

Potrivit muzeografilor de la Peleş, elaborarea planurilor iniţiale ale castelului Peleş i-au fost încredinţate arhitectului Wilhelm von Doderer (1825-1900), profesor la Technische Hochschule din Viena. Doderer a înaintat suveranului trei propuneri de proiecte arhitectonice, inspirate din arhitectura castelelor renascentiste franceze de pe valea Loirei şi din stilul edificiilor vieneze de pe Ringstrasse. 

Al doilea proiect propus de arhiectul Doderer lui Carol I pentru Castelul Peleş. FOTO peles.ro

Proiectele, ale căror schiţe s-au păstrat, sunt respinse pe rând de către Carol I, ultimul în 1876, iar conducerea lucrărilor este încredinţată arhitectului german, Johannes Schultz. Clădirea cu aspect de chalet elveţian, compusă din două etaje propusă de Schultz, era decorată la exterior în stil german.

În anul 1894, la conducerea lucrărilor este numit arhitectul ceh, Karel Liman (1860 – 1928). Acesta a fost, timp de 35 de ani, în serviciul Casei Regale a României (1894-1929), şi din 1904, Şef al Biroului regal de arhitectură. Lui Liman i s-au încredinţat din ordinul Regelui Carol I cele mai importante lucrări de arhitectură, reconfigurarea, amplificarea şi redecorarea castelului Peleş, dar şi proiectul şi construcţia castelului Pelişor.

În 1883, anul inaugurării oficiale, Castelul Peleş a fost dotat cu hidranţi instalaţi de firma Thiergärtner din Mainz care sunt încă funcţionali, în 1884 avea deja reţea electrică – a fost primul castel electrificat din Europa - , iar la 1897 avea şi centrală electrică. Printre tehnologiile moderne de la Peleş se mai numără liftul, plafonul de sticlă mobil al Holului de Onoare şi aspiratorul central de praf, şi el funcţional în prezent.

Peleşul, 132 de ani de existenţă

Fotografii de epocă, adunate de colecţionari împătimiţi din România, majoritatea sub forma unor cărţi poştale, aşa cum era moda vremii, surprind instantanee inedite din timpul construcţiei castelului, dar şi din timpul în care Familia Regală locuiau la castel - Carol I şi Elisabeta stăteau la Peleş din mai şi până în noiembrie. Alte instantanee, realizate de fotografi acreditaţi de Casa Regală, surprind evenimente sau cadre oficiale cu cei doi suverani sau vizitatorii de la Peleş. 

Familia Regală în curtea Peleşului, 1909. FOTO Facebook / Muzeul Peleş

După 1914, la moartea suveranului, Castelul Peleş, care putea fi vizitat încă din timpul regelui Carol I, şi-a exersat în continuare funcţia de reprezentare şi de muzeu, fără a mai fi însă locuit timp 6 luni pe an, aşa cum obişnuia suveranul fondator.

Până în 1947, devine spaţiu pentru vizitele oficiale sau găzduieşte ceremonii cu caracter militar. Cel mai important eveniment organizat la Sinaia şi găzduit de castelul Peleş până la abdicarea Regelui Mihai, în decembrie 1947, a fost legat de sărbătorirea semicentenarului castelului în anul 1933 de către Regele Carol al II-lea.

După abdicarea regelui Mihai, în 1948, Castelul Peleş este confiscat de autorităţile comuniste, fiind declarat muzeu în 1953. Ulterior, în perioada 1975-1990, castelul va fi închis publicului pentru ample lucrări de renovare. Din perioada de dinainte de 1975 datează mai multe cărţi poştale puse în circulaţie în România, adunate de colecţionari şi postate pe internet. 

În timpul comunismului, chiar dacă nu a fost folosit ca reşedinţă, Castelul Peleş a fost spaţiu de protocol. La Sinaia, Ceauşescu a organizat vizite pentru politicieni şi şefi de stat, printre cei mai importanţi ai vremii, Gerald Ford, preşedintele Statelor Unite, Iosip Tito, preşedintele Iugoslaviei, „omologul bulgar” Todor Jivkov, liderul est-german Erich Honecker sau colonelul libian Muammar Gaddafi.

Peleşul a redevenit muzeu după 1989, unul dintre cele mai frumoase şi mai importante monumente din Europa, unicat prin valoarea sa istorică şi artistică.

Mai puteţi citi

Peleşul, visul nebunesc al lui Carol I. Construcţia palatului a durat 39 de ani şi a costat 198 milioane de dolari, plătiţi prin sacrificiul financiar al monarhului

Poveşti ascunse în comunism: cum a reuşit o ciupercă din lemnăria Castelului Peleş să-l facă pe Ceauşescu să renunţe la impresionanta construcţie

Mai multe pentru tine:
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Adevărul despre etnia Loredanei Groza. Toți cei care o știu credeau altceva
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Zodii care își vor rescrie destinul. Vor avea parte de transformări și noi începuturi până în primăvara lui 2026
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online