O femeie beată şi fără permis a provocat un grav accident în Ploiești

0
Publicat:

O femeie beată şi fără permis de conducere se afla la volanul maşinii care s-a răsturnat, vineri dimineaţă, în urma unui accident rutier care a avut loc la Ploieşti.

Accidentul a avut loc în Ploiești FOTO: IPJ Prahova

Un accident rutier a avut loc, vineri dimineaţă, la intersecţia Bulevardului Independenţei din Ploieşti cu strada Goleşti, o maşină răsturnându-se, două persoane, dintre care un pieton, fiind transportate la spital, potrivit Agerpres.

Din primele cercetări la faţa locului, a reieşit faptul că o persoană, care conducea un autoturism pe strada Goleşti, la un moment dat ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi ar fi intrat în coliziune cu un autoturism parcat. Din impact, autoturismul parcat a fost proiectat pe trecerea pentru pietoni, moment în care a acroşat un bărbat de 57 de ani, angajat în traversarea străzii.

"În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că autoturismul implicat în accident ar fi fost condus de către o tânără de 29 de ani, din municipiul Ploieşti. De asemenea, s-a constatat faptul că tânăra nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Întrucât aceasta emana halenă alcoolică, a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,08 mg/l alcool pur în aerul expirat", informează Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Prahova.

Unul dintre ocupanţii autoturismului răsturnat a fost transportat la spital, celălalt ocupant refuzând transportul la o unitate spitalicească, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă. De asemenea, la spital a fost dus şi pietonul.

Poliţiştii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, sub influenţa băuturilor alcoolice şi vătămare corporală din culpă.




Mai multe pentru tine:
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie