Militarul de 23 de ani mort în misiune la Breaza consuma în exces băuturi energizante

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Andrei Câmpeanu, militarul mort în condiţii suspecte, în timpul unei misiuni la Breaza

Andrei Iulian Câmpeanu (23 de ani), militar fruntaş în cadrul batalionului 3 geniu “General Constantin Poienaru” din Buzău, a murit în misiune, în timp ce se afla în incinta Colegiului Militar „Dimitrie Cantemir“ din Breaza. Parchetul Militar a deschis o anchetă penală pentru moarte suspectă.

Andrei Iulian Câmpeanu (23 de ani), militar fruntaş în cadrul Batalionului 3 Geniu „General Constantin Poienaru“ Buzău, a murit într-o misiune pe care o efectua în localitatea prahoveană Breaza. Militarul a fost găsit mort în camera de cămin din incinta Colegiului Militar „Dimitrie Cantemir“ Breaza chiar de către colegii săi miercuri dimineaţa, în jurul orei 4.00.

Au fost treziţi de un zgomot ciudat, venit dinspre patul în care dormea Andrei Câmpeanu. „S-a auzit un horcăit nefiresc. Asta le-a atras atenţia şi au mers să verifice ce se întâmplă“, a precizat Graţiela Mihăescu, purtătorul de cuvânt al colegiului. Tânărul a fost găsit fără viaţă de cptre colegi. În ciuda faptului că a fost cerut imediat ajutor la 112, medicii de la Ambulanţă n-au putut face altceva decât să constate decesul.

Consuma băuturi energizante

Corpul militarului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Prahova, iar după efectuarea necropsiei, medicii au stabilit că Andrei Câmpeanu a murit în urma unui infarct miocardic. Urmează să se efectueze şi testul toxicologic pentru a se stabili dacă tânărul consumase substanţe interzise.

Surse apropiate anchetei au precizat că Andrei era un bărbat activ, făcea sport, avea o constituţie atletică, dar era şi cunoscut drept un consumator de băuturi energizante, ceea ce ar putea fi una dintre explicaţiile infarctului la o persoană atât de tânără. O altă explicaţie ar putea fi un efort intens şi constant la care inima sa să nu fi făcut faţă.
Trupul neînsufleţit al militarului a fost ridicat de la Serviciul de Medicină Legală Prahova încă de joi dimineaţa, chiar de colegii săi de battalion. Acest a fost transportat cu un camion militar la Buzău, unde urmează să fie înmormântat.
Parchetul Militar a deschis o anchetă penală pentru moarte suspectă.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”