Mihaela Iamandi, fost director în cadrul Primăriei Ploieşti, condamnată pentru conflict de interese

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mihaela Iamandi, fostul director al Direcţiei Tehnic Investiţii din cadrul Primăriei Ploieşti, a fost condamnată la închisoare cu suspendare şi la muncă în folosul comunităţii, fiind găsită vinovată de conflict de interese. Sentinţa, dată de Judecătoria Buzău, acolo unde s-a strămutat judecarea cauzei, nu este una definitivă şi va putea fi contestată la instanţa superioară.

Mihaela Iamandi, fostul director al Direcţiei Tehnic Investiţii din cadrul Primăriei Ploieşti, a fost condamnată la închisoare cu suspendare şi la muncă în folosul comunităţii, fiind găsită vinovată de conflict de interese. Sentinţa, dată de Judecătoria Buzău, acolo unde s-a strămutat judecarea cauzei, nu este una definitivă şi va putea fi contestată la instanţa superioară.

Conform portalului instanţelor de judecată, fostul director din Primăria Ploieşti a fost condamnată la un an şi opt luni de închisoare pentru conflict de interese, iar ca pedeapsă complementară, acestuia i-a fost interzis dreptul să mai ocupe o funcţie publică pe o perioadă de doi ani. În plus, Iamandi va trebui să muncească timp de 60 de zile în folosul comunităţii chiar în cadrul Primăriei Ploieşti, asta în cazul în care sentinţa va rămâne definitivă în urma judecării contestaţiei.

Mihaela Iamandi a fost deferită justiţiei de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti în data de 25 august 2015. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Ploieşti, însă, la solicitarea inculpatei, cauza a fost strămutată la Buzău.

Fostul director a fost acuzat că, în calitate de membru al Comisiei de organizare a unui  concurs  pentru ocuparea unui post în cadrul Primăriei Municipiului Ploieşti, a participat la luarea deciziei, prin care a fost declarată admisa o persoana din partea căreia a beneficiat de  foloase de orice natura. Totodata,  a  participat  la luarea deciziei de atribuire a unor contracte de lucrări către o societate comercială  cu care anterior a avut raporturi comerciale  şi de munca.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews