Mărturia impresionantă a unui salvamontist implicat în cea mai grea acţiune de salvare din ultimii zece ani: ”A urmat o aşteptare lungă şi obositoare”

Noaptea de 21 spre 22 octombrie 2020 va rămâne cu siguranţă în istoria Salvamont Prahova drept una în care salvatori din Buşteni şi Sinaia au participat la cea mai grea acţiune de salvare din ultimii zece ani, după cum mărturiseşte unul dintre participanţi.

 Salvamontiştii au fost solcitaţi să intervină pe un traseu din Colţii Morarului,  probabil una dintre cele mai dificile şi periculoase zone din Bucegi. Doi turişti căzuseră 200 de metri într-o prăpastie. Au fost grav răniţi, cu multiple traumatisme, motiv pentru care nu au putut fi recuperaţi din prăpastie cu targa. Accidentul s-a petrecut pe înserat, astfel că salvamontiştii au ajuns noaptea târziu la răniţi, când elicopterul cu troliu nu putea interveni. Salvatorii au decis să rămână toată noaptea lângă turiştii răniţi, le-au acordat primul ajutor, i-au protejat de frig şi au aşteptat acolo în prăpastie până dimineaţa, când elicopterul a reuşit să-i recupereze în siguranţă.

Sergiu Frusnoiu, unul dintre salvatorii care au intervenit în Colţii Morarului, a scris pe pagina sa de Facebook, o mărturie cutremurătoare care ar trebui să dea de gândit atât autorităţilor, dar mai ales turiştilor care se lasă pe mâna unor ”ghizi” montani slab pregătiţi.

”Accident montan.
Mă întorc acasă de la căţărat şi la scurt timp sună telefonul, mi se spune că în Acele Morarului a avut loc un accident grav şi sunt întrebat dacă pot sa particip la acţiunea de salvare. În 15 minute, îmbrac hainele roşii, mănânc pe viteză, fac rucsacul cu echipamentul tehnic şi plec spre Buşteni unde îmi întâlnesc colegii, şi ei prompţi şi pregătiţi, la sediul Salamont Buşteni. Dupa un scurt briefing, ne împărţim în două echipe, în afară de cea de prim răspuns care se îndrepta deja spre Vârful Omu pentru a ajunge la victime şi a acorda primul ajutor.

 Pic în echipa care avea să urce pe drumul din Plaiul Fânului alături de alţi trei colegi, pentru a ajuta la acordarea primului ajutor şi localizarea victimelor. Ajungem în timp util, la câteva minute dupa echipa de prim răspuns şi descoperim că starea victimelor este destul de gravă şi va fi necesar transportul acestora cu targa. Între timp, restul colegilor care au venit de pe Platou, îşi fac apariţia cu tot necesarul de materiale pentru prim ajutor avansat şi transport. În cateva minute, echipa reunită se împarte din nou în două pentru începerea transportului celor două victime. Lucrurile merg ceas iar transportul se face cu precizie elvetiană.

A urmat o aşteptare lungă şi obositoare în care echipa a făcut cu rândul la supravegherea victimelor şi în care unii dintre noi am reuşit să furăm câteva minute de somn pe iarba unei brâne înguste şi abrupte la temperaturi negative.

 La un moment dat, spre dimineaţă, din cauza leziunilor grave ale victimelor şi a terenului deosebit de greu dar şi a posibilităţilor destul de slabe de construire a punctelor de amaraj, se hotărăşte adăpostirea victimelor într-o zonă sigură şi ferită de elementele meteo şi aşteptarea zilei pentru evacuare cu elicopterul, astfel micşorând riscul unui accident şi protejând victimele de posibile agravări ale leziunilor. A urmat o aşteptare lungă şi obositoare în care echipa a făcut cu rândul la supravegherea victimelor şi în care unii dintre noi am reuşit să furăm câteva minute de somn pe iarba unei brâne înguste şi abrupte la temperaturi negative.

Odată cu răsăritul soarelui, am reuşit să ne potolim tremuratul şi să ne ridicăm moralul, ştiind ca venirea colegilor super-eroi de la IGAv/SMURD, este aproape.
Victimele dar şi aparţinătorii au fost extraşi prin troliere şi coborâţi spre oraş.
Aşa cum colegii veterani, cum imi place să-i numesc, spun, a fost una dintre cele mai grele acţiuni, sau chiar cea mai grea, din ultimii zece ani sau mai mult.

 Dificultatea acestei misiuni a fost produsă de mai mulţi factori: teren deosebit de dificil, întunericul, temperaturile negative, numărul de victime dar şi de aparţinători, durata (18h+) şi nu în ultimul rând dificultăţile logistice.
Această acţiune din, aşa cum spun unii, cea mai dificila zonă din România, a demonstrat că această echipă îşi are ca şi calităţi: profesionalismul, promptitudinea, dedicarea, voinţa şi nu în ultimul rând empatia.

Mândru să vă fiu coleg, mândru să fac parte din această echipă de la care zilnic culeg câte ceva pozitiv şi care mă face să cresc, mândru să-mi dedic viaţa salvării montane, fapt care mă împlineşte.