Legumicultorii afectați de zăpezi primesc despăgubiri. Vezi ce acte îți trebuie!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Zăpezile au făcut prăpăd la începutul anului. Foto Adevărul

Producătorii agricoli ale căror sere și solarii au fost afectate de căderile masive de zăpadă din perioada ianuarie - februarie 2012 vor primi despăgubiri de la stat, potrivit HG 562/2012, publicată în Monitorul Oficial 380/06.06.2012.

Acordarea ajutorului de minimis va compensa valoarea estimativă a pagubelor produse la materialele de acoperire a spaţiilor protejate (geamul şi folia).

Actul normativ prevede acordarea de sume, diferenţiată pe categorii de beneficiari, avându-se în vedere calitatea acestora de persoane fizice sau persoane juridice, astfel:

- 18,00 lei/mp pentru geam şi/sau 2,25 lei/mp pentru folie, pentru producători agricoli persoane fizice, - 24,0 lei/mp pentru geam şi/sau 3 lei/mp pentru folie, pentru celelalte categorii de beneficiari (persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, orice forme asociative cu/sau fără personalitate juridică constituite conform legii);

Suma maximă a sprijinului financiar reprezentând ajutorul de minimis nu  poate depăşi echivalentul în lei a 7500 euro pentru fiecare beneficiar.

Pentru obţinerea sprijinului financiar, solicitanţii întocmesc cereri şi le depun la Direcţia pentru Agricultură Prahova, însoţite de următoarele documente:

a) copie BI/CI a solicitantului sau reprezentantului legal;

b) dovadă cont activ banca/trezorerie;

c) o copie a certificatului de înregistrare fiscală conţinând numărul de ordine din registrul comerţului şi codul unic de înregistrare atribuit de Ministerul Finanţelor Publice, după caz (persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, orice forme asociative cu/sau fără personalitate juridică constituite conform legii;

d) adeverinţa eliberată de consiliul local care atestă, conform înscrisurilor din Registrul agricol, suprafaţa de teren sub sere şi/sau solarii utilizată de solicitant în baza oricărui act juridic care conferă dreptul de folosinţă asupra terenului în cauză;

e) o copie a procesului-verbal de constatare

Termenul de depunere a cererilor este 29 iunie 2012, inclusiv.

În judetul Prahova există 174 de producători agricoli care au înștiintat Direcţia pentru Agricultură, fermieri cărora li s-au întocmit procese verbale de constatare a pagubelor imediat după producerea fenomenului. În total s-au înregistrat pagube de 121.000 mp folie la solarii, respectiv 5.400 mp geam la sere.

Beneficiarii sprijinului financiar reprezentând ajutorul de minimis nu pot renunţa la calitatea de producători agricoli care exploatează suprafeţe de teren în spaţii protejate pentru cultura de legume şi/sau flori, pe o perioadă de trei ani, începând cu anul în care sprijinul financiar a fost acordat.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat