Întâlnire surprinzătoare pentru un salvamontist pe munte. „Am rămas fără cuvinte“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Întâlnire surprinzătoare pentru un salvamontist din Prahova, pe munte. Unul dintre cei mai tineri salvatori montani din echipa Salvamont din Buşteni a avut surpriza să fie întâmpinat de un grup de turişti aparte.

Sâmbătă, 4 noiembrie, salvamontiştii din Buşteni care se aflau în tura de zi au avut surpriza să fie vizitaţi chiar de Klaus Iohannis, preşedintele României, dar şi de soţia acestuia, Carmen. Cei doi se aflau împreună cu un grup numeros de persoane şi se pare că au fost într-o drumeţie pe platoul Bucegilor. În drumul lor s-au oprit chiar la staţia de telecabină de pe platoul Bucegilor.

“Noi am fost într-o acţiune de salvare a unei turiste filipineze care se rătăcise pe munte, iar când ne-am întors am văzut că avem musafiri. Era domnul Iohannis şi soţia. Erau împreună cu mai multe persoane. Era un grup. Am făcut câteva fotografii. Ce să zic, am rămas fără cuvinte”, a declarat pentru Adevărul Gheorghe Haiduc, şeful Salvamont Buşteni.

Klaus Iohannis a acceptat invitaţia salvatorilor montani să participe la o şedinţă foto.

Preşedintele Klaus Iohannis este un iubitor al muntelui şi nu este pentru prima dată când se fotografiază la munte cu diferite persoane.

În septembrie, Iohannis s-a fotografiat alături de mai mulţi tineri pe Vârful Negoiu, imaginea fiind postată pe Facebook de un clujean. 

În luna august, şeful statului a postat pe Facebook o fotografie în care se afla la Bâlea Lac, mărturisind că drumeţiile montane rămân o pasiune pentru el şi că România are, probabil, cele mai spectaculoase peisaje din Europa.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”