Galamaz îl dă în judecată pe ploieşteanul care l-a lovit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fundaşul central al echipei Steaua Bucureşti a anunţat, luni, într-o conferinţă de presă, că îi va cere daune suporterului care a intrat pe teren şi i-a provocat o fractură în zona obrazului. Galamaz se va îndrepta şi împotriva firmei de pază

După ce a fost agresat de un suporter ploieştean intrat pe teren la meciul Petrolul - Steaua, fotbalistul George Galamaz a anunţat că va cere daune în instanţă. El vrea să-l dea în judecată pe Dragoş Enache, cel care l-a lovit cu pumnul, dar intenţionează să se îndrepte şi împotriva firmei de pază, care ar fi trebuit să intervină la acel incident. Anunţul a fost făcut luni, într-o conferinţă de presă organizată de jucătorul Stelei, care a solicitat ca agresorul său să fie pedepsit exemplar, pentru a descuraja, pe viitor, suporterii cărora le-ar putea veni ideea să-l imite. Fotbalistul a precizat că eventualele sume care i-ar putea reveni în urma procesului vor fi donate copiilor cu dificultăţi.

„Sper ca legea să-şi facă datoria în privinţa suporterului. Îi zic suporter pentru că m-a rugat mama să nu-l jignesc. Voi încerca să dau în judecată firma de pază. Banii pe care îi voi obţine îi voi dona pentru copiii cu probleme din sectorul şase. Nu vreau să obţin eu niciun venit, vreau să ajut. Am făcut deja o declaraţie la poliţie. Sper ca lucrurile să treacă pe făgaşul normal şi să fie aspru pedepsit. Suporterul acesta trebuie dat exemplu. Dacă va scăpa uşor, poate fi un alt caz asemănător în timp. Orice băieţaş care va mai dori să intre pe teren trebuie să se gândeasc de o sută de ori. Nu e normal să facă un asemenea gest. Viaţa mea pe plan sportiv s-a schimbat după acest incident. Va trebui să joc de acum încolo cu o cască de protecţie o perioadă lungă de timp. Este o zonă sensibilă, pe care va trebui să o protejez. Iarna asta cu siguranţă voi purta o cască de protecţie“, a declarat fundaşul Stelist, citat de Mediafax.

Incidentul s-a petrecut pe stadionul „Ilie Oană“ din Ploieşti, în etapa cu numărul 12 din Liga 1. Dragoş Enache este arestat preventiv şi cercetat pentru ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice. Ulterior, procurorii l-au acuzat şi de consumn de substanţe stupefiante.

În urma incidentelor, clubul gazdă a anunţat că a reziliat contractul cu firma de pază, Galant Security, căreia urmează să-i ceară despăgubiri, potrivit declaraţiilor preşedintelui Petrolului, Alexandru Crângu. Contactaţi de reporterii „Adevărul“ încă de săptămâna trecută pentru a discuta despre incidentele de la Petrolul - Steaua, reprezentanţii Galant Security au refuzat să facă vreun comentariu.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Prahova, click pe poza de mai jos:

Mai multe pentru tine:
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort