FOTO Suporterii au văzut la lucru noile achiziţii la antrenamentul deschis al Petrolului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După meciul naţionalei de tineret contra reprezentativei similare a Cehiei, spectatorii de pe „Ilie Oană“ au putut rămâne să urmărească antrenamentul „lupilor“ pentru meciul de duminică, ocazie cu care i-au văzut la lucru pe nou-veniţii din lotul lui Răchită

Aproximativ 100 de microbişti ploieşteni au îndurat frigul, miercuri seară, pentru a urmări antrenamentul deschis publicului, la care au participat şi noile achiziţii de la Petrolul Ploieşti. Singura absenţă a fost a fundaşului central Bikana, care era aşteptat să-şi rezolve problemele cu viza şi să se alăture lotului câteva ore mai târziu. În rest, spectatorii şi-au putut face o primă impresie despre Linares, Mustivar sau Gritti.

Click pe imagini pentru fotogalerie

O imagine mai clară vor avea, însă, duminică, de la ora 19.30, când Petrolul joacă acasă cu SC Vaslui. Arena „Ilie Oană“ este încă suspendată, în urma incidentelor violente de la finalul lunii octombrie.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Mai multe pentru tine:
Ce nu s-a văzut la sfințirea Catedralei! Becali a pupat mătăniile, Băsescu a pupat blondele
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru bogați și personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Cadourile bizare ale lui Putin și reacția la aderarea Finlandei la NATO: dezvăluirile fostului președinte finlandez
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
Apelul făcut de China înaintea întâlnirii dintre Xi Jinping și Donald Trump. „Sensul istoriei nu poate fi inversat”
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Cine a fost Dorin Pavel, inginerul care a plănuit marile hidrocentrale din România
Cea mai puternică rugăciune! Spune-o zilnic şi scapi de orice rău