FOTO Ploieştiul în galben-albastru. Mii de suporteri la petrecerea dedicată celor 90 de ani de existenţă a clubului Petrolul Ploieşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Seara de 1 Mai a fost galben-albastră la Ploieşti. FOTO Dana Mihai

Seara de 1 Mai a fost una galben-albastră la Ploieşti. Peste 8.000 de suporteri au venit în centrul oraşului, la petrecerea dedicată celor 90 de ani de existenţă a clubului Petrolul

Peste 8.000 de suporteri ai lupilor au fost prezenţi, joi după-amiază, la spectacolul organizat în centrul Ploieştiului, unde i-au revăzut pe foştii şi actualii fotbalişti şi au creat o atmosferă incendiară, la primul eveniment major al Campaniei “Petrolul – 90 de ani”.

Cum cel mai frumos public din România nu ratează nici o ocazie de a-şi arăta dragostea imensă pentru Petrolul, evenimentul de joi a reprezentat un nou prilej de mare bucurie pentru toţi iubitorii culorilor galben-albastre.

Show-ul de pe scena amplasată între Palatul Administrativ şi cel al Culturii a debutat la ora 17.00 cu mai multe concursuri pentru suporteri, iar o oră mai târziu, foştii jucători ai Petrolului au avut parte de un moment special.

Într-o atmosferă emoţionantă, 36 dintre foştii fotbalişti, parte integrantă a istoriei de 90 de ani a Petrolului, au răspuns invitaţiei de a fi prezenţi la acest eveniment şi au urcat pe scena în ovaţiile mulţimii. Publicul şi-a amintit de fiecare dintre ei şi i-a aplaudat pe Doru Tudorie, Alexandru Pall, Ştefan Preda, Constantin Ştefan, Marius Măldărăşanu, Nicolae Constantin, Laurenţiu Costache, Nicu Lazăr, Mihai Tudor, Sandu Pitulice, Cristian Ene, Bogdan Zahiu, Gheorghe Orlando, Dragoş Mihalache, Valeriu Răchită, Daniel Chiriţă, Camil Oprişan, Mircea Dridea, Octavian Grigore, Costel Ilie, Ion Cojocaru, Ion Haralambie, Adrian Toader, Ciprian Pura, Eduard Iuhasz, Decu Crângaşu, Silviu Crângaşu, Gheorghe Liliac, Virgil Dridea, Petre Butufei, Octavian Dincuţă, Lucian Sotir, George Marin, Victor Angelescu, Nicolae Nuţă şi Florin Pârvu. În semn de recunoştinţă, toţi au primit diplome de excelenţă pentru întreaga activitate desfăşurată de-a lungul timpului la FC Petrolul.

La ora 19.00, actuala generaţie a lupilor, în frunte cu Mutu, Marinescu, Geraldo şi Răzvan Lucescu, a avut parte de o primire entuziasmantă, marea galben-albastră făcându-i să se simtă exact ca pe stadion. Fiecare dintre jucători şi-a strigat, la rându-i, dragostea pentru Petrolul, demonstrată până acum în atâtea rânduri prin angajamentul arătat pe gazon.

La final, George Nicolescu a urcat pe scenă şi, alături de echipă şi suporteri, a interpretat imnul Petrolului, iar seara s-a încheiat cu un concert Voltaj.

Mai puteţi citi

Mutu îl ia din nou peste picior pe Piţurcă: cum a descris singura tactică pe care a avut-o selecţionerul la Euro 2008

Petrolul nu glumeşte cu nimeni: Manasse şi Achim au fost excluşi din lot. Motivul a fost publicat pe site-ul oficial al clubului

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026