Fostul şef al Poliţiei Locale Ploieşti a fost reţinut de procurorii DNA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Crsitinel Toader a fost şeful Poliţiei Locale Ploieşti

Cristinel Toader, fostul şef al Poliţiei Locale Ploieşti, a fost reţinut marţi seară de procurorii DNA pentru şantaj, luare de mită şi incompatibilitate

Cristinel Toader, fostul şef al Poliţiei Locale Ploieşti, a fost reţinut pentru 24 de ore de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Ploieşti, acesta fiind acuzat de şantaj (4 fapte), folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii în scopul obţinerii de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite (3 fapte) şi efectuarea de operaţiuni financiare ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia deţinută, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite (12 acte materiale).

Potrivit ordonanţei de reţinere, în perioada 2013 - 2014, Cristinel Toader, în calitatea sa de director general al Poliţie Locale Ploieşti, a viciat concursurile organizate pentru ocuparea unor posturi vacante în cadrul acestei instituţii, în sensul că i-a constrâns pe membrii comisiilor de examinare să-i pună la dispoziţie subiectele, pe care le-a furnizat mai multor candidaţi, în schimbul unor sume de bani cuprinse între 200 şi 1000 euro.

Astfel, pentru un concurs organizat în luna ianuarie 2014 pentru ocuparea funcţiei de şef serviciu, Cristinel Toader a contactat persoana care candida pentru postul respectiv, de la care a pretins şi a primit suma de 1.000 euro în schimbul furnizării subiectelor pentru proba scrisă a concursului.

Pentru a obţine subiectele, Cristinel Toader l-a constrâns prin ameninţare cu pierderea postului pe un membru în comisia de examinare, cel care a şi conceput subiectele şi care, în urma ameninţărilor, le-a pus la dispoziţia şefului său.

După ocuparea funcţiei de către persoana respectivă, în luna martie 2014, Cistinel Toader a ameninţat-o cu desfiinţarea funcţiei dacă nu îi pune la dispoziţie variantele de subiecte de examen şi răspunsurile corecte ale acestora pentru un alt concurs organizat la poliţia locală pentru ocuparea unui post. Totodată, fostul şef al Poliţiei Locale a contactat persoana care candida pentru postul respectiv, de la care a pretins şi a primit suma de 200 euro în schimbul furnizării subiectelor pentru proba scrisă a concursului.

Anterior, pentru un alt concurs organizat în martie 2013, în cadrul Poliţiei Locale Ploieşti, Cristinel Toader a obligat un subaltern să conceapă, să redacteze şi să-i furnizeze subiectele de examen, pe care le-a pus la dispoziţia unui candidat înainte de proba scrisă, pentru ca acesta să fie declarat admis, fără însă a pretinde sume de bani în schimb.

După ocuparea funcţiei respective, noul ocupant al postului a fost numit preşedinte al comisiei de examinare pentru un alt concurs de şef birou.

Preşedintelui comisiei de examinare i-a fost impus de către Crsitinel Toader – sub ameninţarea cu desfiinţarea locului de muncă – să introducă în plicurile cu subiecte pentru concurs nişte variante de subiecte care, contrar procedurii, nu fuseseră concepute de el, ca preşedinte al comisiei de examinare, ci fuseseră impuse de directorul general al instituţiei, în vederea favorizării unui anumit candidat care, în urma concursului desfăşurat, a fost desemnat câştigător.

Acte de comerţ incomaptibile cu funcţia

De asemenea, în perioada 2012 – 2014, deşi deţinea funcţia publică de director general al Poliţiei Locale Ploieşti, în mod repetat, Cristinel Toader a coordonat prin persoane interpuse întreaga activitate a SC Esrom Advertising SRL Ploieşti (în care a deţinut anterior calitatea de asociat/administrator) şi SC Zedeka Advertising SRL Ploieşti (la care mama sa a avut calitatea de asociat), desfăşurând în numele acestora activităţi producătoare de venituri pentru sine sau pentru altul, constând în închirierea de panouri publicitare.

Activităţile sunt incompatibile cu funcţia respectivă, deoarece, potrivit Legii nr. 155/2010 a poliţiei locale, poliţistului local îi este interzis să efectueze direct sau prin persoane interpuse activităţi de comerţ ori să participe la administrarea sau conducerea unor operatori economici.

Miercuri, 5 august, Cristinel Toader va fi prezentat Tribunalului Prahova cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Cristinel Toader a devenit în august 2012 şeful Poliţiei Locale Ploieşti, venind prin transfer de la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului  Prahova. A părăsit funcţia în martie 2015 din motive de incompatibilitate. Legea Poliţiei Locale specifică obligativitatea absolvirii de cursuri în domeniu pentru funcţionarii angajaţi ai acestei instituţii, cursuri pe care directorul Toader nu le-a urmat şi care, astfel, nu i-au mai permis ocuparea funcţiei de manager al Poliţiei Locale Ploieşti. Atunci, Cristinel Toader a invocat „motive de ordin personal“ pentru a se retrage din funcţie.

Mai puteţi citi

Prejudiciu de peste 100.000 de lei la Poliţia Locală Ploieşti prin achiziţii falsificate. Mai mulţi angajaţi ai Poliţiei Locale Ploieşti sunt acuzaţi de fals şi abuz, pe motiv că au semnat pentru primirea unor sisteme de comunicaţii care, în realitate, nu au ajuns niciodată la instituţie.

Un poliţist local din Ploieşti este cercetat pentru luare de mită. Probele nu au fost suficiente pentru arestare

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?