Fostul fotomodel al lui Botezatu găsit spânzurat suferea de depresie. Fiul lui Doroftei: „Nimeni nu trebuie să fie singur în momente de tristeţe“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Constantin Toma, fotomodelul care a lucrat pentru Cătălin Botezatu, a fost găsit spânzurat

Constantin Toma (24 de ani), un tânăr fotomodel care a lucrat o perioadă pentru Cătălin Botezatu, a fost găsit spânzurat în vila sa dintr-un cartier de lux de lângă Ploieşti. Cea care a făcut descoperirea a fost chiar prietena lui, care a şi încercat să-l resusciteze.

Constantin Toma, Costică pentru prieteni, a fost găsit spânzurat luni, 29 octombrie, la ora 5 dimineaţa, în vila sa din cartierul Mica Romă, de lângă Ploieşti. Surse judiciare au precizat că cea care a făcut descoperirea a fost chiar iubita lui, cu care se certase în seara care a precedat gestul necugetat.

Constantin şi iubita sa, Alexandra, se pare că au avut un conflict în noaptea de duminică spre luni. Fata a plecat de acasă în jurul orelor 5 dimineaţa, dar a revenit la vila lui Constantin după o jumătate de oră. Atunci l-a găsit spânzurat în holul casei. Surse judiciare au precizat că Alexandra a încercat să-l resusciteze şi în paralel a cerut ajutorul unor prieteni care locuiau în apropiere. Pentru că tânărul nu a răspuns la manevrele de resuscitare, prietenii acestuia, alertaţi de Alexandra, au sunat la 112.

Cei care l-au cunoscut spun că tânărul trecea printr-o perioadă grea a vieţii lui. Rămăsese fără job, iar decesul tatălui, de acum doi ani, l-a afectat foarte tare.

Printre prietenii săi se afla şi Adi Doroftei, fiul cel mare al fostului pugilist. Acesta a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj prin care atrage atenţia asupra unei probleme grave, depresia, tratată uneori cu indiferenţă şi care l-a afectat şi pe Costantin Toma

”Cine e de la noi din oraş ştie ce s-a întamplat. Unul dintre noi a plecat mult prea devreme, a ales să-şi pună capăt singur zilelor din cauza depresiei. Costica, aşa cum îl ştiam cu toţii, era un băiat vesel, mereu cu zâmbetul pe buze şi dispus să ajute şi să susţină pe oricine, oricum putea el mai bine. Nu ne aşteptam niciunul să se sinucidă întocmai el, semn clar că depresia se poate manifesta la oricine oricând; nu este o ruşine sau un semn de slăbiciune, depresia este o boală şi trebuie tratată ca atare! Mentalitatea românească de a încerca să “întărim” o persoană care suferă de depresie este inutilă şi nu trateaza problema ca pe ceea ce este de fapt, şi anume o boală psihică. Se poate trece peste, nimeni nu trebuie să fie singur în momente de tristeţe, lipsă de speranţă sau depresie, aproape întotdeauna va fi cineva acolo care să te asculte sau să te indrepte în direcţia potrivita dacă ai curajul să ceri ajutor. Este singurul curaj de care trebuie să dai dovadă, curajul de a recunoaşte că nu eşti bine şi ai nevoie de sprijin. Nu cădeţi în plasa de a crede că puteţi trece singuri prin asta.

Putem incerca pas cu pas să ne asigurăm că nimeni în situaţia lui Costică nu va mai recurge vreodata la a-şi lua viaţa. Fiţi buni unul cu altul, susţineţi-vă prietenii şi familia şi nu vă lăsaţi niciodată copleşiţi de tristeţe!

Odihneşte-te în pace Costică, sper că ţi-ai găsit liniştea.

E trist că a fost nevoie să se ajungă la aşa ceva pentru a vedea cât de special şi apreciat erai!”, scrie Adi Doroftei pe Facebook.

Prietena lui Constantin a postat şi ea un mesaj pe pagina de Facebook. ”Te-ai dus, bebe, şi m-ai lăsat singură” este mesajul care însoţeşte o fotografie care suprinde uşa vilei în care a locuit tânărul fotomodel. 

Trupul tânărului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală din Ploieşti pentru necropsie, iar în cauză se fac cercetări cu privire la moarte suspectă. Este doar o formalitate pe care poliţiştii trebuie să o respecte în astfel de cazuri.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV