Florin Bach, fiul unui fost şef al IPJ Prahova, a fost arestat preventiv

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florin Bach a fost din nou arestat. FOTO: Facebook

Magistraţii Judecătoriei Ploieşti au admis, sâmbătă, propunerea procurorilor de arestare preventivă pentru 29 de zile a lui Florin Bach, fiul unui fost şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Prahova, fiind pentru a doua oară anul acesta când Bach este arestat preventiv.

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti, procurorul Alina Comăniţă, a declarat că Judecătoria Ploieşti a emis, sâmbătă, mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile pe numele lui Florin Mădălin Bach, acuzat de săvârşirea mai multor infracţiuni, respectiv fals, uz de fals şi înşelăciune, transmite Mediafax.

Florin Bach, fiul fostului şef al IPJ Prahova Iulian Bach, fusese reţinut după ce vineri poliţiştii de la Serviciul de Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Prahova îi percheziţionaseră locuinţa timp de câteva ore.

Bach este acuzat că în cursul acestui an ar fi falsificat documente care conţin datele de identificare ale unei firme, documente pe baza cărora a cumpărat aparatură electronică în valoare de 5.000 de lei pe care nu a mai achitat-o.

Decizia magistraţilor de la Judecătoria Ploieşti privind arestarea preventivă a lui Florin Bach nu este definitivă, ea putând fi atacată cu recurs ce va fi judecat la Tribunalul Prahova.

Este pentru a doua oară anul acesta când magistraţii emit mandat de arestare preventivă pe numele fiului fostului şef al IPJ Prahova.

La sfârşitul lunii ianuarie a acestui an, Florin Bach a fost arestat preventiv într-un alt dosar de înşelăciune cu un prejudiciu stabilit la 2.800 de lei. La acel moment, Judecătoria Ploieşti a emis mandat de arestare preventivă pe numele lui Bach iar ulterior, Tribunalul Prahova a admis recursul lui la măsura arestării preventive şi a dispus cercetarea acestuia în stare de libertate.

Conform unor surse, Florin Bach mai este cercetat în alte trei dosare penale în care anchetatorii au stabilit prejudicii de peste 1,5 milioane lei.

Tatăl lui Florin Bach, Iulian Bach, a fost timp de mai mulţi ani şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova. În urmă cu câţiva ani, el a ieşit din sistem şi a început să profeseze ca avocat.

Mai multe pentru tine:
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele