Fabrică de prelucrare a zmeurei la Gornet. Tonele de fructe sunt cumpărate acum de intermediari

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Veste bună pentru locuitorii din comuna prahoveană Gornet, renumită pentru producţia impresionantă de zmeură. De câţiva ani, de când în localitate nu mai există un centru de unde se aprovizionau străinii, tonele de fructe ajung în pieţe prin intermediari

În urmă cu puţini ani, germanii, dar şi italienii veneau cu TIR-urile la Gornet pentru a cumpăra zmeura, adunată de localnici la un centru de colectare care funcţiona încă de pe vremea comunismului.

Străinii au uitat însă drumul spre Gornet după ce au descoperit apă în butoaiele cu fructe, iar lovitura dată afacerilor locale a fost adâncită de criză.

Neputincioşi, oamenii nu au reuşit să se asocieze şi nici autorităţile locale nu au avut fondurile necesare pentru a demara construcţia unui centru, astfel că, de câţiva ani, la porţile producătorilor nu mai bat decât intermediarii care iau fructele în cantitate mare, pe bani de nimic, şi le duc în pieţe, unde au vândut în acest an kilogramul de zmeură şi cu 20-25 de lei.

Vestea bună pentru locuitorii din comuna Gornet a venit la sfârşitul săptămânii trecute, la primul Festival al Zmeurei, organizat în localitate. Mircea Cosma, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, a a promis că „va face tot posibilul ca începând de anul viitor, locuitorii comunei Gornet să beneficieze de o modernă fabrică de prelucrare a zmeurei care să producă sucuri şi dulceaţă“.

Fabrica ar urma să aducă şi 200 de noi locuri de muncă pentru locuitorii din zonă.

Mai puteţi citi

FOTO Cum s-a întors furatul la cântar împotriva afacerii cu zmeură din Prahova. Germanii au uitat drumul spre Gornet

„Tancul“ tranziţiei a trecut nemilos peste Mizil. De la oraşul maşinilor de luptă la oraşul asistaţilor sociali

Mai multe pentru tine:
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online