Două săptămâni cu temperaturi de până la 22 de grade în Muntenia. Se încălzeşte şi la munte. Ploile se întorc între 21 – 23 aprilie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a dat publicităţii estimarea valorilor termice şi a precipitaţiilor din intervalul 15-28 aprilie. În Prahova, vremea se încălzeşte, inclusiv la munte

Potrivit ANM, în Muntenia, temperaturile maxime vor creşte treptat până în jurul datei de 20 aprilie, de la valori medii cuprinse între 15 şi 17 grade până la valori medii cuprinse între 20 şi 22 de grade.

În intervalul 21 - 22 aprilie valorile termice diurne vor fi în scădere spre medii cuprinse între 14 şi 18 grade, apoi vor creşte uşor pânăla sfârşitul intervalului în medie la valori cuprinse între 19 şi 22 de grade Celsius. Temperaturile minime vor avea aceeaşi oscilaţie ca şi cele maxime şi vor fi cuprinse, în tot intervalul, în medie între 3 şi 9 grade.

Va ploua slab în prima zi, apoi probabilitatea de ploi slabe, sub formă de aversă şi posibil însoţite de descărcări electrice, va fi mai ridicată în intervalul 21 - 23 aprilie.

Până la 14 grade la munte

În zonele montane, temperaturile maxime vor creşte treptat până în jurul datei de 19 aprilie, de la valori medii cuprinse între 2 şi 6 grade până la valori medii cuprinse între 10 şi 14 grade.

În intervalul 21 - 23 aprilie valorile termice diurne vor fi în scădere spre medii cuprinse între 2 şi 7 grade, apoi vor creşte uşor până la sfârşitul intervalului în medie la valori cuprinse între 10 şi 13 grade Celsius.

Temperaturile minime vor avea aceeaşi oscilaţie ca şi cele maxime şi vor fi în jur de 0 grade, sau uşor pozitive între 17 - 21 aprilie şi 25 - 28 aprilie şi cuprinse în medie între – 5 şi – 2 grade în restul nopţilor.

Va ploua slab în prima zi, apoi probabilitatea de ploi, în general slabe cantitativ, sub formă de aversă şi posibil însoţite de descărcări electrice, va fi mai ridicată în intervalul 20 - 25 aprilie.

Vă mai recomandăm

Patimă şi viciu, artă şi fum. O istorie ilustrată a fumatului, la Castelul Peleş

Primul târg de turism din acest an, din Prahova. Începe ExpoVacanţa 2013
 

Mai multe pentru tine:
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată