Diana Severin, fosta şefă a Vămii Ploieşti, a fost ameninţată cu sabia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fosta şefă de la Direcţia Judeţeană de Accize şi Operaţiuni Vamale Prahova, Diana Severin, a susţinut astăzi într-o conferinţă de presă că a fost ameninţată cu o sabie de 50 cm la un control de noapte şi că a fost înjurată şi ameninţată în fiecare zi.

„Am fost înjurată şi ameninţată de nenumărate ori, de fapt, acestea erau la ordinea zilei. Pe timpul unui control de noapte la nişte cisterne cu produse petroliere, au scos o sabie, de 40-50 cm poate, e vorba de şoferi şi de însoţitori din tiruri, şi mi-au zis să mă potolesc că oricum că se aude că plec, nu sunt veşnică în post", a spus Diana Severin în conferinţa de presă.

Citiţi aici şi despre faptul că Diana Severin i-a semnalat lui Traian Băsescu corupţia din vămi încă din 2010

Printre altele, acesta a spus că Vama Ploieşti ar fi pe un loc doi-trei în ţară în ceea ce priveşte importanţa operaţiunilor. „Avem trei rafinării care funcţionează şi cu asta cred că am spus tot", a punctat Diana Severin cu referire la traficul (la propriu şi figurat) de produse petroliere de pe teritoriul judeţului.

În ceea ce priveşte posibilitatea ca Sorin Blejnar fie demis, Diana Severin a spus că „îl poate da jos doar cine l-a adus", dar că nu ştie cine este acea persoană. „Dacă se va face o anchetă serioasă, probele vor fi zdrobitoare. Cred că soluţia este la firma Oil Terminal“. Acesta a mai justificat demersul său prin faptul că „nu vreau să-mi fac publicitate, aşa cum afirmă preşedintele ANAF, ci vreau doar să aduc în prim-plan presiunile la care am fost supusă de acesta şi de apropiaţii săi".

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Mai multe pentru tine:
Creierul lui Bruce Willis „cedează”. Își mai recunoaște soția? „Sunt recunoscătoare că încă este aici”
Vicepreşedintele PNL Alexandru Muraru avertizează că agresarea livratorului din Bangladesh e „consecința urii promovate de AUR”. „Unii îi culeg «roadele» cu pumnii în lumea reală”
Scrutinul pentru Primăria Capitalei. Coaliția „testează” candidații, dar amână stabilirea unei date a alegerilor
Surprizele Pro TV la 30 de ani! Carmen Tănase, în juriul Românii au talent: „Voi fi foarte empatică, dar și severă”. Daniel Pavel, un nou show de senzație
Victor Ponta recunoaște motivele divorțului de Daciana Sîrbu: „Vinovatul sunt eu, 100%”
Cazinoul din Mamaia - o bijuterie uitată, readusă la viață
Reacția dură a lui Octavian Ursulescu: „Cum s-o inviți pe Marina Voica să cânte la Mamaia un sfert de piesă?” Supărarea absentei Elena Cârstea
Prințesa Charlotte face ravagii în vacanță la Balmoral. Scoțienii sunt intrigați de acest detaliu, când o văd prin localitate
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
Serialul de pe Netflix care te ține cu sufletul la gură. Fiecare episod te provoacă să-ți pui întrebări morale neașteptate
Gem de prune. Cum să păstrezi la borcan tot ce e mai bun vara