Deţinutul de la Penitenciarul Ploieşti care evadase de la o firmă unde lucra, prins de poliţişti în apropiere de o stână

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO IJP

Deţinutul de la Penitenciarul Ploieşti care evadase de la o firmă unde lucra a fost prins de poliţişti, miercuri seară, în apropierea unei stâne din comuna Drajna.

"În urmă cu puţin timp, poliţiştii l-au depistat pe evadat în apropierea unei stâne, din satul Cătunu, comuna Drajna", au transmis reprezentanţii Poliţiei Judeţene Prahova.

Poliţiştii de la Poliţia Judeţeană Prahova au fost sesizaţi, miercuri, în jurul orei 16.40, de reprezentanţii Penitenciarului Ploieşti, despre faptul că un bărbat care executa o pedeapsă privativă de libertate, în regim deschis, a plecat de la o societate comercială din comuna Poseşti, unde desfăşura activităţi lucrative, fără a mai reveni la unitatea de penitenciar.

Bărbatul se numeşte Florian Nicuşor Bucur, este din judeţul Prahova şi are 27 de ani.

El are 1,80 metri înălţime, statură atletică, păr şaten, ochi albaştri, frunte lată, nu poartă mustaţă, barba rasă. El era îmbrăcat cu un tricou verde, pantaloni bluejeans albaştri trei sferturi, iar in picioare avea adidaşi albi.

Potrivit Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), bărbatul era condamnat definitiv la o pedeapsă privativă de libertate de 4 ani şi 4 luni de închisoare pentru furt calificat

"În vederea capturării deţinutului, au fost dispuse măsuri specifice, respectiv: blocarea căilor de acces pe posibilele direcţii de deplasare, alarmarea personalului, trimiterea de echipe de căutare formate din personalul unităţii, precum şi cooperarea cu Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Prahova, Inspectoratul Judeţean al Jandarmeriei Prahova, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră. De asemenea, conducerea penitenciarului a dispus demararea unei verificări interne, care să stabilească circumstanţele producerii evenimentului", arăta ANP, într-un comunicat de presă.

Sursa citată menţiona că părăsirea fără autorizare a punctului de lucru este asimilată infracţiunii de evadare şi se pedepseşte conform prevederilor articolului 285 din Codul Penal, cu închisoare de la şase luni la trei ani.

Mai multe pentru tine:
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat