Cum ratează şeful CJ Prahova o excursie la New York pe banii statului. „Nu pot să îmi las viaţa în mâinile unui necunoscut“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şase consilieri judeţeni din Prahova urmează să plece în SUA pe cheltuiala statului, la un festival organizat de comunitatea de români, la New York. Pentru acest eveniment, care va avea loc în a doua jumătate a lunii mai, a fost alocată suma de 185.000 de lei de la bugetul judeţean.

Cu aceşti bani  vor fi cumpărate biletele de avion, se va asigura cazare şi diurna, dar şi un stand în cadrul târgului şi promovarea judeţului în lumea oamenilor de afaceri, dar şi în presa de peste ocean.

Vineri, 31 martie, consilierii judeţeni au aprobat, în cadrul şedinţei ordinare, alocarea sumei necesare pentru această deplasare, fără a se definitiva şi lista norocoşilor care vor vizita America pe banii de la bugetul judeţului.

Finanţarea acestei deplasări a fost aprobată de majoritatea consilierilor judeţeni formată din reprezentanţii PSD şi Alde, în timp ce consilierii liberali au votat împotrivă.

“Am votat împotrivă pentru că ni s-a părut că nu este oportună o deplasare în SUA şi asta pentru că specificul evenimentului la care am fost invitaţi nu ne poate ajuta pe noi ca judeţ sub nicio formă. Am propus totuşi ca, în cazul în care se va pleca la New York, delegaţia să fie condusă de preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, care să fie însoţit de directorii parcurilor industriale care să meargă pe cheltuiala lor. Nu au acceptat acest lucru”, a explicat Marian Nistor, consilier judeţean din partea PNL.


Bogdan Toader, preşedintele CJ Prahova nu pleacă în SUA de teama unei călători cu avionul FOTO facebook

De cealaltă parte, Bogdan Toader, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, a declarat pentru Adevărul că deocamdată s-a aprobat doar o sumă de bani în vederea efectuării unei deplasări în Statele Unite, fără că acest proiect să fie o garanţie ca reprezentanţii CJ chiar vor ajunge la evenimentul de la New York. Toader a adăugat că nu va face parte din delegaţie pentru că îi este teamă de o călătorie atât de lungă cu avionul şi că nu poate să-şi lase viaţa în mâinile unui necunoscut, chiar dacă este pilot cu experienţă.

“Este oportună prezenţa noastră la târg pentru că avem posibilitatea să promovăm judeţul în rândul oamenilor de afaceri de acolo şi să le arătăm posibilităţile de afacere din Prahova, în cadrul parcurilor industriale unde mai sunt alţi investitori din SUA”, a explicat Toader.

Acesta a adăugat că, deocamdată nu s-a stabilit numele celor care vor pleca în SUA, doar criteriile în baza cărora vor fi selectaţi.

“Vor fi consilieri judeţeni cu experienţă, care au mai mult de un mandat în Consiliu şi probabil doi angajaţi ai Consiliului Judeţean, unul care să rămână la stand, iar altul care să aibă rol de traducător. Eu nu pot pleca pentru că nu pot călători cu avionul”, a adăugat Toader.

Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova a precizat că suma de 185.000 de lei este necesară nu atât pentru costurile de deplasare şi de cazare a memrbilor delegaţiei prahovene, ci pentru amenajarea unui stand în cadrul târgului, dar şi pentru promovarea judeţului în presă şi realizarea de materiale publicitare.

Consilierii judeţeni din Prahova au fost invitaţi de comunitatea de români din SUA să participe la Festivalul “Ziua României pe Broadway”, aflat la cea de-a XVIII-a ediţie şi care, în acest an va avea loc în perioada 14-17 mai. Festivalul îşi propune să promoveze cultura şi tradiţiile româneşti, la eveniment fiind invitaţi de regulă artişi şi meşteri populari.

În urmă cu o lună, primarul comunei prahovene Brebu, Adrian Ungureanu, anunţa că, împreună cu mai mulţi angajaţi ai primăriei şi reprezentanţi ai Consiliului Local, va merge la Las Vegas şi Miami pentru un schimb de experienţă să “înveţe administraţie adevărată”.  Pentru această deplasare, autorităţile locale au alocat suma de 45.000 de lei. După reacţia localnicilor care l-au criticat dur, Ungureanu a decis să anuleze excursia în SUA, afirmând că va cheltui banii pentru a trimite angajaţii primăriei să se şcolească la Băile Felix.

Mai multe pentru tine:
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”