Cum îşi aminteşte Fuego Crăciunul cu Moş Gerilă: „Mie nu-mi lipseau cele două portocale luate cu pile de la alimentară“

În urmă cu 28 de ani, copiii din România nu îl aşteptau pe Moş Crăciun. În acea perioadă nu aveai voie nici măcar să pronunţi cuvântul Crăciun, nici să vorbeşti despre Naşterea lui Isus, iar mersul la biserică în seara de Ajun era periculos. Oficial, veneau Sărbătorile de Iarnă, iar copiii aşteptau cadouri de la Moş Gerilă.

În ciuda acestor interdicţii, bucuria copiilor era la fel de mare, iar părinţii făceau eforturi uriaşe să găsească o jucărie “Made in China” sau mult râvnitele portocale şi banane pentru a le aşeza sub bradul împodobit.

 Despre acele vremuri, în care sărbătoarea Naşterii Domnului nu se rezuma doar la cadouri scumpe şi shopping la mall au vorbit pentru “Adevărul” un alt Moş, nu Gerilă şi nici Crăciun, ci Leonard Doroftei şi Paul Surugiu, conoscut mai degrabă după numele său de scenă, Fuego.

“Pe noi de Crăciun ne interesa cel mai mult să taie tata porcul şi să fie şunca groasă. Eu am copilărit la periferia Ploieştiului, în Bariera Unirii, lângă linia ferată. Mie pe atunci nu-mi trebuiau jucării, trenuleţ electric sau maşinuţe pentru că eu aveam tren adevărat cu care mă luam la întrecere. Asta era joaca noastră, să fugim după tren. Aici am învăţat eu ce e ăla sprint şi tot aici am învăţat să mă bat. Jucăria de Crăciun era biciul, biciul meu fermecat cu care trosneam toată ziua. Aşa era Crăciunul la mine şi vă spun, că cel mai dor îmi este să alerg iarăşi după trenuri. Ce primeam de Crăciun? Păi ce să primeşti? Un fes, un tricou, covrigi cam asta era pe atunci. Poate şi portocale. Ce puteau şi ai mei să cumpere. Oricum pentru mine şi Moş Crăciun şi Moş Gerilă era tot una. Nu cred că făceam diferenţa”, îşi aminteşte Moşu’ Doroftei.

Moşu' Doroftei 

Fostul pugilist recunoaşte că în prezent nu mai respectă tradiţia tăierii porcului de Crăciun, moment din an pe care atât îl aştepta în copilărie.

“Nu tai porcul. Nu pot. Dacă îl văd nu mai mănânc carne de porc”, spune Doroftei. Cât despre cei doi băieţi ai săi, în prezent studenţi, Dorin Doroftei spune că au copilărit în Canada şi acolo nu se colindă în Ajun de Crăciun. “Au mers cu trick or treat, în Canada, de Halloween”, mai spune Moşu Doroftei.

Şi Paul Surugiu, un artist pe care îl asociem în prezent cu momentul împodobirii bradului, îşi aminteşte cu nostalgie de Moş Gerilă pe care îl pândea, fără success, doar - doar îl va vedea în realitate. Mărturiseşte că pentru el ziua în care a aflat adevărul, când cineva i-a spus secretul că de fapt Moşul nu există în realitate, ci părinţii sunt cei care pun cadouri sub brad, a fost o mare dezamăgire.

Paul Surugiu, la vârsta la care îl aştepta pe Moş Gerilă FOTO Arhivă personală

"Mi-a aduc aminte cu plăcere, sincer, de vremile lui Moş Gerilă. Bătrân şi el, n-avea habar de frământările politice ale perioadei şi încerca, pe cât se poate, să ne îndeplinească tuturor dorinţele. Mie nu-mi lipseau cele două portocale, luate cu pile de la alimentară, pentru a simţi aroma Crăciunului. Cumva, eu asociez această sărbătoare cu mirosul portocalei şi revăd de fiecare dată anii copilăriei în care nu a primi era important, nici a dărui, ci doar bucuria de a fi împreună şi a nu avea, măcar pentru câteva clipe, griji, ci doar bucurii până la cer. Scrisori multe nu-i scriam, pentru că nea Gerilă venea odată cu frigul şi era fascinant să-l aşteptăm, pentru a încerca să-l descoperim. Mi-aduc aminte că nu dormeam noaptea şi încercam să-l prind, dar până la urmă, tot mă fenta. Am urât ziua în care cineva mi-a zis că Gerilă ar fi ai mei şi mi-am dorit mereu să cred că-i altceva. În fond, oricum ar fi, Crăciun sau Gerilă, simbolul acesta ne face mai buni şi mai umani, şi ne stimulează în a dărui.  

Simbolic sau nu, fie ca mai credem sau nu, a dărui nu înseamnă altceva decât dovada pura a altruismului şi a umanităţii, intr-o lume care a uitat sa zâmbească! Asta vreau eu de la Moş Gerila, aşa cum ii spuneam cândva - zâmbete, linişte, simple fericiri şi un dram de înţelepciune! Restul, cele materiale, le facem noi! Mie îmi place, mai mult decât sa primesc, sa fac cadouri şi anul acesta, ca întotdeauna, voi încerca sa arat ca a dărui este un dram din veşnicia cerului, din tăcerea unei clipe unice!", spune Paul Surugiu.