Crime aproape perfecte: cum au fost prinşi trei criminali pornind de la un deget de mănuşă, un hanorac şi o pereche de bermude

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cum au fost prinşi trei criminali celebri din Prahova   FOTO: Adevărul

Crima perfectă nu există şi asta pentru că, în nebunia momentului, autorul unui omor nu are cum să controleze totul astfel încât orice urmă care să poată duce către aflarea adevărului să dispară de la sine.

O bucată de mănuşă, un hanorac uitat în casa unui prieten, o pereche de pantaloni scurţi de pe care detergentul, apa rece şi peria de sârmă nu au putut curăţa o pată de sânge, un portofel uitat într-un rucsac, o fotografie postată pe Facebook, un sms neşters, un câine de urmă sau mărturia târzie a unui complice sunt doar câteva dintre elementele care au ajutat anchetatorii să dea de urma unor criminali care au încercat şi reuşit pentru un timp să scape de răspundere.

Nor a mirosit bine

În mai 2014, în comuna Floreşti din Prahova, o femeie în vârstă de 71 de ani a fost găsită decedată în casă, într-o baltă de sânge. Poliţiştii au numărat atunci nu mai puţin de 16 lovituri de cuţit. Din prima clipă anchetatorii au stabilit că fusese vorba despre un jaf. Casa femeii fusese răvăşită, iar telefonul mobil şi o sumă de bani dispăruseră.

Crima avusese loc în noaptea de 16 spre 17 mai 2014 şi nimeni nu putea spune cine ar fi putut să facă o asemenea faptă. Autorul era de negăsit. La faţa locului a fost adus Nor, câinele de urmă al IJP Prahova, care i-a condus pe anchetatori în casa lui Doru Victor Moise, un vecin al victimei, doar că acesta, deşi recidivist, a putut dovedi că în noaptea omorului fusese în cu totul altă parte decât în casa ororii. Poliţiştii nu şi-au putut explica atunci de ce câinele i-a condus exact în acea locuinţă.

Nor nu greşise deloc adresa. Luase urma adevăratului criminal şi asta s-a dovedit ceva mai târziu, atunci când Moise a recunoscut în faţa anchetatorilor că, cu două zile înainte de comiterea crimei, participase împreună cu un alt prieten, un anume Nicolae Pârţan, la un jaf care avusese loc tot în comună, dar la un magazin. După comiterea furtului, Pârţan s-a ascuns câteva ore în casa lui Moise, unde-şi uitase o bluză. Aceasta a fost explicaţia pentru care câinele de urmă s-a oprit în acea casă.

Aflat la anaghie, Moise le mărturiseşte poliţiştlor că ştia că prietenul său vroia să intre şi în casa bătrânei Irina Despin. Femeia avea rude în străinătate şi primea frecvent valută. Locuia singură şi era o victimă vulnerabilă. Moise trebuia să participe şi el la acel jaf, doar că s-a răzgândit pe ultima sută de metri. Pârţan, nu. A intrat peste femeie în casă în toiul nopţii, dar nu a dat de suma de bani fabuoasă la care visa.

Mai mult, bărbatul a fost surprins de bătrână în timp ce scotocea prin sertare. Pârţan s-a panicat, pentru că nu se aştepta ca femeia să riposteze, aşa că a lovit-o de nenumărate ori cu cuţitul până a lăsat-o fără suflare. La plecare a dat drumul la gaze, a închis toate geamurile sperând că, dimineaţă, atunci când prima persoană va aprinde becul, casa va sări în aer.

Bărbatul a fost prins câteva zile mai târziu. Se ascundea într-un hotel din Calafat. A fost condamnat la 22 de ani de închisoare.

„Tocmai tu?” şi un deget de mănuşă

În anul 2007, un brăbat din comuna prahoveană Tătărani este găsit mort în casă. Fusese atacat de mai multe persoane care au intrat peste el cu măştile pe faţă. Martore la crimă au fost şi concubina, şi mama acestuia, care au fost şi ele bătute, dar au supravieţuit atacului.

Timp de nouă ani criminalul a reuşit să se ascundă. Măsurile de protecţie (masca şi mănuşile) pe care şi le-a luat în timpul comiterii faptei i-a derutat pe anchetatori. Aveau doar câteva indicii: mărturia celor două femei, care le-au spus procurorilor că victima îl recunoscuse pe criminal. Şi-au dat seama de acest lucru pentru că, în timpul altercaţiei, victima a reuşit să-i smulgă cagula de pe faţă atacatorului şi a strigat: „Tocmai tu?”.

Cea de-a doua probă, un deget de la o mănuşă despre care se bănuia că a fost purtată de criminal în timpul comiterii omorului. Probele erau mult prea puţine şi nu duceau pe absolut nicio pistă. Asta până în vara anului 2015, când un cetăţean din Tătărani, aflat în detenţie pentru comiterea unui furt, face un denunţ pentru a beneficia de înjumătăţirea faptei.

Le spune poliţiştilor că ştie cine a comis crima din 2007 din comuna Tătărani. Le indică numele făptaşului, un anume Tudor Bogdan, care fugise imediat după crimă prin Europa. Motivul omorului, banii. Victima vânduse mai multe terenuri în anul 2007 şi ştia că omul se îmbogăţise peste noapte. Stătuse la el în chirie şi asistase la discuţiile care se purtaseră în casă. La aproape nouă ani de la comiterea crimei, Tudor a revenit în România, convins fiind că a scăpat fără să fie prins. S-a înşelat. A fost condamnat la 15 ani de închisoare.

Pantalonii „de duminică”

Dimineaţa de 4 august 2016, poliţiştii din Ploieşti intră din nou în alertă după ce un om al străzi descoperă cadavrul unei femei tinere, pe un câmp aflat la ieşire din Ploieşti. Femeia era bine îmbrăcată şi avea o rană tăiată în zona gâtului.

Nu au existat martori, iar victima nu părea genul de persoană care să umble singură prin zone rău famate. Soţie de ofiţer MAPN şi mama unui băiat major, un servicu stabil şi un anturaj cuminte. Acestea au fost primele indicii pe care le-au strâns anchetatorii la debutul anchetei.

Pe măsură ce înaintau cu ancheta, informaţiile dubioase începuseră să curgă. Tatiana avea mai multe conturi de Facebook şi părea că avea o relaţie extraconjugală. Toate aceste informaţii au fost descoperite în mesageria telefonului pe care le primea de la un cetăţean aparent onorabil. În săptămâna care a trecut de la comiterea crimei, Vasile Pascale juca rolul uni bărbat înstărit care se distra pe o plajă scumpă din staţiunea Mamaia.

Anchetatorii de la Ploieşti ştiau că el era individul cu care victima avusese o idilă, dar nu puteau dovedi că el era şi cel care o omorâse pe Tatiana. Au aşteptat să se întoarcă de la mare, iar pe autostrada Soarelui, cu puţin înainte să intre în Bucureşti, l-au prins şi l-au luat la percheziţie. În bagajul omului a fost găsit un portofel în care se aflau cardurile Tatianei, iar pe geanta sa se mai puteau vedea uşoare urme de pete maronii. Pascale nu plecase singur la mare, ci împreună cu o altă femeie.

Aceasta din urmă le-a mărturisit poliţiştilor că îşi văzuse iubitul spălând insistent, cu apă rece şi cu o perie de lemn, perechea de pantaloni. I se păruse dubios pentru că ştia că bărbatul nu obişnuia să se îngrijească de hainele sale. A fost informaţia care i-a determinat pe anchetatori să ducă la analize specifice şi acei pantaloni, iar rezultatul a fost unul aşteptat.

În ţesătura de doc se mai păstrase sângele Tatianei. Bărbatul nu aruncase pantalonii cu care fusese îmbrăcat la ultima întâlnire cu Tatiana. Nu era nici pe departe un om înstărit aşa cum dădea impresia şi n-a vrut să renunţe la puţinele haine de soi pe care le avea. Pascale a fost condamnat la 16 ani de închisoare şi asta pentru că şi-a omorât iubita care nu mai dorea să continue relaţia cu el.

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?