Consultaţii în frig, la Centrul Cina din Ploiești

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Medicii Centrului de Diagnostic şi Tratament Cina din Ploieşti şi-au reluat activitatea, după ce şi-au înfiinţat cabinete medicale individuale grupate. Problema este însă că din cauza datoriilor uriaşe clădirea nu are căldură

Centrul de Diagnostic şi Tratament Cina Ploieşti şi-a redeschis porţile, chiar dacă reorganizarea nu a clarificat însă, în totalitate, situaţia unităţii. Din cauza datoriilor uriaşe la utilităţi, conturile instituţiei au fost blocate anul trecut, iar angajaţii de aici au rămas fără salariu pe luna octombrie şi pe 20 de zile din noiembrie. La 23 noiembrie, acestora le-au fost desfăcute contractele de muncă şi au intrat în şomaj până în această lună când şi-au reluat activitatea. În afară de personalul TESA şi două asistente, efectivul sanitar este cel cunoscut de miile de pacienţi care au trecut, ani la rând, pragul fostei Policlinici Cina.
Citiți în ediția tipărită de joi mai multe amănunte despre valoarea colosală a datoriilor, situația juridică a imobilului și planurile conducerii pentru salvarea centrului.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Mai multe pentru tine:
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune