Componenţa comisiilor Consiliului Local Ploieşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Consiliul Local Ploieşti

Aleşii municipali ploieşteni au stabilit, săptămâna trecută, componenţa comisiilor interne ale Consiliului Local, organisme care au rolul de a analiza proiectele înainte de a fi supuse dezbaterii în plen

Comisiile Consiliului Local Ploieşti, organisme foarte importante în activitatea administraţiei locale, au fost completate, la şedinţa de ieri. Astfel, din Comisia 1, de buget finanţe, studii, strategii şi prognoze, fac parte Paul Palaş, Constantin Popa, George Stanciu (USL), Cãtãlina Bozianu şi Silviu Constantin (PDL).

Din Comisia 2, de valorificarea patrimoniului, comerţ, turism, fac parte Cristian Dumitru, Rãzvan Ursu, Constantin Popa (USL), Gheorghe Popa şi Iulian Bolocan (PDL).

Comisia 3, de utilitãţi publice, are, în mare, aceeaşi componenţã ca şi anul trecut. Din ea fac parte Ion Eparu, Adrian Lupu, Iulian Teodorescu (USL), Gheorghe Sârbu (PDL) şi Dan Aurel Ioniţã (PP-DD). Primii patru au fãcut parte din aceastã structurã şi în mandatul trecut, iar cel de-al cincilea este nou-intrat în Consiliul Local.

Comisia numãrul 4, de urbanism, realizarea lucrãrilor publice, circulaţie rutierã, conservarea monumentelor istorice şi de arhitecturã, îi va avea în componenţã pe George Stanciu, Adrian Lupu, Augustin Mitu, Sorin Botez (USL), Costel Horghidan, Paulica Drãguşin (PDL) şi Radu Socoleanu (PP-DD).

Din Comisia 5, pentru protecţie socialã, ordine publicã, respectarea drepturilor şi libertãţilor cetãţeneşti, petiţii şi reclamaţii, fac parte George Panã, Alexandri Nicolae, Robert Vâscan (USL), Daniel Puiu Neagu (PDL) şi Raul Petrescu (PP-DD).

În fine, în Comisia 6, pentru învãţãmânt, sãnãtate, ştiinţã, culturã, culte, tineret şi sport, au fost desemnaţi Augustin Mitu, Cristian Dumitru, Iolanda Bãzãvan (USL), Larisa Bãzãvan şi Marilena Stanciu (PDL).

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Mai multe pentru tine:
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
6 mirosuri care trădează o casă modestă
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate