Cizmăriile şi croitoriile salvează buzunarele ploieştenilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ploieştenii îşi duc paltoanele la reparat la croitorii

Sute de ploieşteni şi-au dat la reparat paltoanele uzate şi încălţămintea veche ca să facă economii în această iarnă afectată de criză. Cizmarii şi croitorii câştigă mai bine şi au mai mult de lucru.

Criza economică a aglomerat atelierele de reparat încălţăminte din Ploieşti. Şi asta pentru că din ce în ce mai multe persoane care nu au bani să-şi cumpere pantofi, ghete şi cizme noi îşi duc la reparat ce este vechi şi  poate fi refolosit. Pentru cizmari asta este „mană cerească". „În general lunile de vârf din an sunt septembrie, octombrie şi noiembrie. Avem cu până la 30% mai mulţi clienţi.Le înlocuim un fermoar, punem flecuri noi şi chiar tălpi, unde este cazul. Lustruim pielea şi, astfel, pantofii arată ca noi şi pot fi purtaţi încă o perioadă fără probleme. Oricum, criza se simte şi la noi, clienţii ne cer să mai negociem preţurile şi, de multe ori, mai ales pentru cei fideli, suntem nevoiţi să facem reduceri", a spus Gheorghe Zamfirache, cizmar la un atelier de reparaţii încălţăminte din centrul Ploieştiului.

Clienţii lui sunt pensionari, şomeri, dar şi oameni avuţi- avocaţi, magistraţi, medici. „Lângă atelier se află Tribunalul Prahova, aşa că mulţi avocaţi şi judecători vin să-mi ceară ajutorul. Nici ei nu-şi mai permit, ca pe vremuri, să-şi achiziţioneze încălţăminte nouă, aşa că aduc recondiţionat  ce au purtat şi în alţi ani ", susţine Gheorghe Zamfirache.

„Mi se pare normal să nu dau sute de lei pe o pereche de pantofi de piele noi, când pot purta foarte bine încălţăminte pe care o am de mai mulţi ani, dar care este uşor uzată. Se poate repara şi nu costă deloc mult. Trebuie să facem economii, în aceste vremuri. Eu am adus două perechi de încălţăminte la cizmar", este de părere Georgeta Stan, o pensionară din Ploieşti.

Preţuri pentru reparat încălţămintea

Flecurile pentru o pereche de pantofi de damă costă între 7 şi 10 lei, iar cele pentru bărbaţi sunt 15 lei. Înlocuirea unui fermoar mic este 12 lei, iar cel mare poate costa şi 20 de lei, preţ în care intră atât materialul folosit cât şi manopera. Un petec este 5 lei, iar cusutul-între 3 şi 5 lei. Cine vrea să-şi modernizeze încălţămintea, trebuie să scoată din buzunar 25 de lei, preţ calculat, de exemplu, pentru tăiatul cizmelor şi pus fermoar. În magazine, o pereche de pantofi de piele costă între 150 şi 200 de lei, în funcţie de tipul materialului folosit şi de marcă.

Paltoane de iarnă, la recondiţionat

Şi la croitoriile din municipiu este aglomeraţie în aceste zile. Ploieştenii care nu-şi permit să investească bani în haine noi duc la reparat paltoane de iarnă pe care le-au purtat ani la rând „Sunt persoane care vin la noi cu pardesie şi paltoane din stofe de calitate pe care le au de mai mulţi ani. Chiar dacă s-au demodat, noi le putem recondiţiona. Reparăm manşete, gulere, cusături, punem petice. Aceste manopere nu costă mai mult de 30 de lei. Avem doamne care ne-au cerut să schimbăm croiala, pentru a fi din nou la modă", explică Dana Ionică, designer vestimentar la un atelier de croitorie, situate pe Bulevardul Republicii.

La serviciile ei apelează şi ploieştenii care nu vor să lase o avere în magazine pentru a-şi cumpăra un palton nou. „Le oferim clienţilor şi posibilitatea de a-şi face la noi haine de iarnă. Un palton de damă costă la noi 250-300 de lei, faţă de 500-600 de lei cât este în magazine", a mai spus Dana Ionică.

Blănurile vechi devin ca noi

Blănarii sunt şi ei mulţumiţi de cum le merg afacerile în această perioadă a anului. Clienţi  le cer ajutorul pentru recondiţionarea căciulilor de blană. „Am o căciulă şi un guler de vreo zece ani, din blană de vulpe. Vreau să vă spun că nu au făcut niciodată frigul şi nici nu s-au stricat. Când vine iarna le duc la blănar ca să mi le  cureţe. Cred că le dă cu un spray special ca să arate ca noi. Acum nu mi-ş mai putea permite să-şi iau o căciulă nouă. Nu sunt bani", a conchis Lontina Tudora, o ploieşteancă de 54 de ani.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Prahova, click pe poza de mai jos:

Mai multe pentru tine:
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să câștigi la loto fără să plătești prea mult. Secretele știute doar de jucătorii de succes, bazate pe surse reale
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare