Cine sunt „teroriştii“ din Ploieşti. Unul dintre ei, victima unui poliţist corupt. I-a fost plasată aspirină pisată în maşină pentru a fi acuzat de trafic de droguri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei cinci tineri pentru care Poliţia Prahova a declanşat, miercuri noapte, acţiunea “Năvodul”, atunci când se blochează toate ieşirile din oraş pentru a prinde un infractor fugar, sunt cercetaţi în libertate pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Deşi au creat panică în rândul ploieştenilor care locuiesc în zona Caraiman, după ce au mimat un atac terorist, celor cinci tineri teribilişti nu li se poate imputa nimic altceva pentru că au folosit arme de jucărie, nimeni nu a fost rănit şi, în plus, nu există nicio plângere împotriva lor.

Doar unul dintre ei, Sebastian Andrei Păun (20 de ani),  cel care a şi condus autoturismul a fost amendat cu suma de 580 de lei pentru că nu a oprit maşina când a fost somat de echipajul de poliţie, şi a rămas şi fără permis de conducere pentru 30 de zile.

Au declarat că nu şi-au dat seama că prin gluma lor pot stârni atâta panică în oraş şi că totul a fost doar un joc inspirat din mai multe clipuri postate pe youtube în care tineri din întraga lume se îmbracă în ţinute specifice zonei arabe şi mimează acte de terorism doar pentru distracţie.

Ceilalţi patru tineri, protagonişti ai isprăvii de miercuri noapte, Marcu Sorin Cătălin (17 ani), Matei Sorin Eusebiu (17 ani), cel care era îmbrăcat în costum de arab şi care a tras cu arma, Zanfir Fernando Georgian (17 ani) şi Dănulescu Radu Gabriel (18 ani) s-au ales cu dosar penal pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice, iar ancheta se află în lucru la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti. Toţi sunt cercetaţi în libertate şi riscă cel mult o amendă penală.

Punga de aspirină pisată

Singurul din grupul de teribilişti care a mai avut probleme cu legea este Radu Dănulescu. Acesta este cercetat într-un dosar în care inculpat este şi Ionuţ Bucur, un agent de poliţie din Ploieşti, acuzat de fapte de corupţie. În vara anului trecut, Dănulescu a fost prins de agentul Bucur conducând un autoturism, deşi la acea dată era minor.

Radu Dănulescu, singurul dintre "teroriştii" din Ploieşti care a mai avut probleme cu legea FOTO arhiva personală

În maşina tânărului a fost găsită atunci o pungă care conţinea un praf alb. Ulterior s-a stabilit că pachetul, în care se afla de fapt aspirină pisată, fusese plasat în maşină de un complice al poliţistului Ionuţ Bucur, cunoscut în Ploieşti drept Balon. Ca să-l scape de un eventual dosar penal de trafic de droguri, agentul Balon i-ar fi cerut lui Dănulescu 1.000 de euro.

În această cauză Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova a deschis un dosar penal pentru luare de mită, iar Dănulescu este cercetat pentru conducerea unui autoturism pe drumurile publice fără a avea acest drept.

Mai multe pentru tine:
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”