Ce trebuie să facă un deţinut din România pentru două nopţi de amor în închisoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Penitenciarul Ploieşti FOTO Diana Frîncu

Doar şase dintre cei aproximativ 400 de deţinuţi încarceraţi la Penitenciarul din Ploieşti au avut parte de vizite intime de două nopţi în spatele gratiilor, se arată într-un raport al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP). Conform legii, doar persoanele care se căsătoresc, în detenţie fiind, au dreptul la vizite conjugale de 48 de ore.

Conform raportului ANP, în anul 2019 şase persoane aflate în detenţie la Penitenciarul din Ploieşti au decis să-şi întemeieze o familie în ciuda faptului că se aflau în detenţie. Conform legislaţiei în vigoare, deţinuţii care se căsătoresc în închisoare au dreptul la o vizită conjugală de 48 de ore.

Pentru restul bărbaţilor aflaţi în detenţie la acelaşi penitenciar, vizitele conjugale au fost mult mai scurte, de doar trei ore. Astfel, conform aceluiaşi raport, administraţia penitenciarului a permis unui număr de 340 de deţinuţi să se întâlnească pentru trei ore în intimidate cu partenerele de viaţă. Doar soţiile deţinuţilor sunt primite în camera conjugală din penitenciar, iar acestea trebuie să prezinte certificatul de căsătorie conducerii untiăţii.

Un deţinut are dreptul la întâlnire cu partenera de viaţă o dată la trei luni, cu aprobarea directorului unităţii. Acesta este cel care programează vizitele conjugale, ţinând cont de dosarul fiecărui solicitant care trebuie să fie impecabil din punct de vedere al comportamentului în spatele gratiilor.

Nu doar întâlnirile intime sunt vânate de persoanele private de libertate găzduite la Penitenciarul din Ploieşti. Acestea au solicitat conducerii închisorii să fie lăsate să meargă acasă pentru o zi sau cinci zile sau au cerut suplimentarea numărului de pachete primite de acasă. De astfel de privilegii au parte doar persoanele care au un comportament civilizat în spatele gratiilor, participă la activităţi cultural-educative şi nu au abateri disciplinare.

Conform raportului ANP, conducerea Penitenciarului Ploieşti a analizat aproape 2500 de cereri de recompensare venite din partea deţinuţilor, cele mai mult fiind aprobate:

Au fost analizate 2.476 de rapoarte de recompensare din care au fost aprobate 2.012, respinse 464, astfel:

· 46 cu ridicarea unei sancţiuni disciplinare aplicate anterior;

· 1.522 cu suplimentarea drepturilor la pachet şi/sau vizită; · 93 cu suplimentarea dreptului de vizită intimă;

 · 104 cu permisiunea de ieşire din penitenciar pentru o zi, dar nu mai mult de 15 zile pe an;

 · 247 cu permisiunea de ieşire din penitenciar pe o durata de cel mult 5 zile, dar nu mai mult de 25 de zile pe an;

· prin sectorul vizite, pachete, corespondenţă s-a asigurat legătura persoanelor private de libertate cu membrii de familie şi alte persoane, în scopul menţinerii unei 7 relaţii de suport cu aparţinătorii acestora, ceea ce a implicat un volum mare de lucru din partea personalului din sector, astfel :

- s-au acordat 346 vizite intime (6 de 48 de ore, 340 de 3 ore);

 au fost făcute 8.224 programări prealabile, din care (6.618 – sediul unităţii, 753 – la secţia exterioară Moara Nouă, 853 – la secţia exterioară Movila Vulpii), dintre acestea, 632 de vizite nu au fost acordate ca urmare a neprezentării aparţinătorilor.

- s-au acordat 6.069 vizite cu aparţinătorii (la sediul unităţii 6.087, la secţia exterioară Movila Vulpii 746, iar la secţia exterioară Moara Nouă 628) ; o s-au distribuit 3.470 pachete (2.634 la sediul unităţii, 456 la secţia exterioară Movila Vulpii şi 380 la secţia exterioară Moara Nouă), în greutate de 34.700 kilograme; o au fost primite 6.841 scrisori dintre care distribuite 5.563 (4.591 la sediul unităţii, 670 la secţia exterioară Movila Vulpii, 302 la secţia exterioară Moara Nouă) şi returate 1.278;

- au fost acordate un număr de doar 21 convorbiri online din 26 programate. Nu au fost acordate 5 convorbiri din motive obiective (3 deţinuţi au fost transferati, 2 deţinuţi nu au mai îndeplinit condiţiile de acordare).

- dreptul la cumpărături a fost asigurat prin magazinul din incinta unităţii şi cele două puncte comerciale deschise la secţiile exterioare, valoarea totală a acestora fiind de 2 788 885,24 lei;

La Penitenciarul Ploieşti sunt încarcerate în medie 400 de persoane şi doar deţinuţi care au un regim deschis sau semideschis de detenţie.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie