Augustin Iancu, noul director de la CSM Ploiești, licențiat în Germania și sportiv de performanță

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Augustin Iancu. Foto Adevărul Ploiești

Noul director de la Clubul Sportiv Municipal Ploiești, numit în funcție de la începutul lunii iulie, a acordat, în urmă cu doi ani, un interviu pentru Adevărul Ploiești. Augustin Iancu este licenţiat al Facultăţii de Ştiinţe Sociale din Hanovra, Germania și sportiv de performanță.

În vârstă de 42 de ani, Augustin Iancu a devenit directorul CSM Ploiești, fiind primul om de sport care ajunge în această funcție, după Gheorghe Pană și Mihaela Stambolgiu, care nu au avut tangență directă cu sportul profesionist.

În 2010, acesta a fost reprezentant al României la Campionatele Mondiale de Atletism Indoor pentru Veterani și a revenit în ţară cu titlul de campion mondial.

Iată ce spunea în 2010 Augustin Iancu, pentru Adevărul Ploiești:

"Mă jucam la groapa de lungime"

Augustin s-a îndrăgostit de atletism din anii copilăriei, perioadă în care tatăl său, profesor de sport, îl lua "la joacă", la antenamentele pe care le desfăşura în aer liber.

"Pe vremea aceea nu aveai prea multe posibilităţi de distracţie. Nu aveam desene animate şi nici leagăne prea multe. Locul meu preferat era groapa de lungime şi salteaua de înălţime pe care mă cocoţam şi săream. Le asociam ca pe nişte jucării", povesteşte ploieşteanul.

Primele antrenamente în calitate de sportiv le-a început în liceu, când a fost descoperit şi îndrumat în atletism de un fost campion naţional la săritura în înălţime.

"Dintotdeauna mi-au plăcut probele combinate. Lumea greşeşte când are impresia că atletismul înseamnă numai alergare. Este greşit. Acest sport este mult mai complex şi cuprinde diverse probe de alergări şi de marş, de sărituri şi aruncări, sau probe combinate", spune Augustin Iancu.

Are în palmares peste 40 de medalii de aur

Prima competiţie de masters în care ploieşteanul s-a înscris a fost Campionatul Naţional desfăşurat la Bucuresti în 2006, realizând recorduri ale ţării în probele de 60 m garduri şi săritura în înălţime. În 2008, acesta a participat cu succes şi la Jocurile Europene de Masters - echivalentul Campionatului European la profesionişti - unde a obţinut medalia de aur în proba de 110 m garduri şi pe cea de argint - în proba de săritura în înălţime.

Aproape în fiecare an, începând din 2006, a reuşit să se claseze pe prima poziţie la mai toate probele competiţiilor naţionale de atletism pentru veterani. "Cred că am un sac de medalii. Cred că am peste 40 de aur, restul de argint şi de bronz. La acestea se adaugă diplome şi cupe. Pot spune că tot ceea ce fac în acest sport este din pasiune, este un hobby, nu fac pentru bani", spune tânărul.

Este absolvent de Ştiinţe sociale

Augustin Iancu este  absolvent al ANEFS din Bucureşti şi licenţiat al Facultăţii de Ştiinţe sociale din Hanovra, Germania.

Are, împreună cu soția, o firmă de mobilier la comandă, la care a muncit foarte mult. Este tatăl a doi copii.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”