Astra Ploieşti - Petrolul Ploieşti 1-1 în Liga 1

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Opriţa a transformat în stânga portarului şi a plecat să sărbătorească alături de suporterii de la tribuna a doua Foto: Alex Călinoiu

Astra şi Petrolul au remizat, sâmbătă seară, scor 1-1, în etapa cu numărul 13 din Liga 1, într-un meci în care ambele echipe şi-au arătat limitele. După ce-au deschis scorul repede, oaspeţii au reuşit să se organizeze în defensivă la fel de bine ca-n meciul de Cupă de săptămâna trecută, Astra punând pericol doar din faze fixe

Petrolul a deschis repede scorul, dintr-o lovitură de pedeapsă disctată de arbitrul Deaconu la un henţ prostesc comis în careu de rotunjorul Băjenaru. Opriţa a transformat, în minutul 13, spre fericirea majorităţii spectatorilor prezenţi la acest meci. Puţini la număr, în jur de cinci-şase sute de oameni, restul fiind descurajaţi de preţul prohibitiv pus de organizatori.

Spectatorii au tremurat, după alte 13 minute, când arbitrul a dat penalty pentru Astra. De data asta Opriţa a oprit mingea cu mâna, iar N'Doye a bătut penalty-ul, însă pe lângă bară. Egalarea a venit în minutul 32, după un corner, Goian evaluând cel mai bine traiectoria balonului şi trimiţându-l cu latul în plasă de la colţul lung. În rest, mare lucru nu s-a mai întâmplat, în afară de două şuturi superbe, unul trimis de Enescu, celălalt de Morais. Petrolul s-a organizat, din nou, foarte bine în apărare, în vreme ce Astra a continuat să atace fără claritate.

Astra - Petrolul 1-1 (1-1)

Marcatori: Goian (32) / Opriţa (pen 13)

Stadion: Astra. Spectatori: 500

Astra: Lung - Mihalache, Găman, Goian, Junior Morais - Seto, N'Doye (c) - Strătilă (Rusu 87), Băjenaru (Ţigănaşu 72), Stan (Tigoianu 53) - Fatai

Petrolul: Zimmerman - Melinte, Sipovic, Petrovic, Stoica - Bărbulescu, Enescu - Opriţa, Buhuşi (Dumitru 58), Stojimirovic (Roman 76) - Komazec (Negru 67)

Declaraţii:

Proaspăt întors la Astra, Tibor Selymes s-a arătat dezamăgit de rezultat. El a evitat să discute cu jurnaliştii despre modul în care au decurs negocierile pentru întoarcerea sa la echipă. „Ştiam că ne aştepta un meci foarte greu, pentru că este o echipă care se aglomerează foarte bine. Nu pot să fiu bucuros. Sper să facem treabă bună, avem o perioadă de pauză de două săptămâni în care să ne pregătim. Lotul este foarte bun, din păcate nu jucăm ce discutăm. E un lot mult mai bun decât ce am avut la Târgu mureş“, a declarat Selymes.

De partea cealaltă, Valeriu Răchită s-a arătat în continuare afectat de incidentele de la meciul cu Steaua. „Este un punct câştigat în deplasare pe terenul unei echipe bune. Noi ne dorim să câştigăm toate meciurile, şi aşa, la old boys, cum jucăm noi. Ce s-a întâmplat în această săptămână m-a mâhnit. Am văzut foarte multe comentarii, făcute inclusiv de oameni care au bătut suporteri sau arbitri. Mi-am propus, în aceste două săptămâni, să le răspund celor care au spus neadevăruri despre club şi despre mine“, a declarat managerul Petrolului.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Prahova, click pe poza de mai jos:

Mai multe pentru tine:
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Kate ar fi „prea conservatoare” ca să încerce ce-i place soțului ei în dormitor. Care ar fi marea plăcere a lui „Dirty Will”?
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG