Astra - Dinamo 0-0. „Dracii“ au încheiat turul pe locul 9

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fatai n-a prea ajuns în faţa porţii la meciul cu Dinamo Foto: Alex Policală

Astra a scos primul rezultat decent de la revenirea lui Tibor Selymes, un egal fără goluri, duminică seară, în compania liderului. Rezultatul vine în condiţiile în care ploieştenii au jucat fără câteva din piesele de bază

După înfrângerea de la Braşov, Astra a reuşit, duminică, să încheie turul cu un rezultat de egalitate, în partida cu Dinamo. Ploieştenii au continuat seria evoluţiilor modeste, însă de această dată având scuza că Miranda şi N'Doye, doi din jucătorii de bază în viziunea lui Selymes, au lipsit din cauza suspendărilor. Contra liderului campionatului, jocul la cutie al „dracilor“ s-a dovedit singura soluţie inspirată, ţinând cont de problemele de exprimare ale Astrei.

Duelul care a marcat prima repriză a fost între Strătilă şi Pulhac. Proaspăt revenit după accidentare, fundaşul lui Dinamo a reuşit să-şi anihileze adversarul, blocând, astfel, cam singura tactică de atac pe care o aveau ploieştenii. Dinamoviştii au acuzat şi oboseala, ei jucând, joi, un meci mai greu decât se aşteptau, cu Petrolul, în sferturile Cupei.

„Am reuşit să terminăm turul campionatului pe primul loc, suntem în semifinalele Cupei, cred că per ansamblu am făcut un sezon foarte bun. Sunt mulţumit că am terminat turul pe primul loc, mai ales că la începutul campionatului nimeni nu ne dădea nicio şansă. Puteam să acumulăm mai multe puncte, dar aş fi ipocrit să spun că nu sunt mulţumit de ce s-a realizat până acum. Îmi felicit jucătorii pentru modul de joc, dar sunt dezamăgit de rezultat, pentru că puteam să câştigăm. Am avut în faţă un adversar foarte bine organizat, foarte bine pregătit", a declarat, la final, antrenorul lui Dinamo, Liviu Ciobotariu. Fanii nu au fost la fel de mulţumiţi, ei scandând împotriva conducerii pe aproape toată durata meciului. Cele mai multe înjurături i-au fost adresate lui Cristi Borcea.

Astra Ploieşti - Dinamo Bucureşti 0-0

Astra: Lung - Mihalache, Găman, Goian, Morais - Strătilă (Stan '70), Takayuki, Ologu, Tigoianu (Ţigănaşu '59) -Băjenaru - Fatai (Rusu '79). Antrenor: Tibor Selymes.
Dinamo: Bălgrădean - Luchin, D. Grigore, Moţi, Zie Diabate - L. Rus, D. Kone, C. Munteanu, Pulhac (Păun '54) - Dănciulescu (L. Ganea '76), M. Niculae. Antrenor: Liviu Ciobotariu.

Cartonaşe galbene: Strătilă '47, Rusu '89 / Pulhac '14, D. Kone '62.
Arbitri: Ovidiu Haţegan - Sebastian Gheorghe, Adrian Ghingulea

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Celebrități pe care le-am pierdut în 2025. A fost un an negru la Hollywood!
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Kate n-ar fi avut de fapt cancer? După ce fanii au depistat o cicatrice suspectă pe chipul Prințesei, valuri de teorii s-au iscat
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Fructele pe care nutriționiștii le recomandă în luna ianuarie. Au proprietăți antiinflamatoare puternice