Asesoft a pierdut la Timişoara, scor 91-103 (46-44)

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Asesoft nu a putut trece de Timişoara. FOTO: csuasesoft.ro

CSU Asesoft a întrerupt, în Banat, o serie de opt victorii consecutive în Liga Naţională, după ce a pierdut, scor 91-103, restanţa cu BC Timişoara din cadrul etapei a 11-a.

Cu patru înfrângeri la activ, campionii pornesc jumătatea a doua a sezonului de pe locul 4, primul examen din retur urmând a se consuma miercuri, când, la Brazi, poposeşte codaşa Farul Constanţa.

Cu excepţia primelor cinci minute, în care ploieştenii au deţinut controlul, echilibrul a persistat pe toată durata secvenţei de debut.

Conduşi excelent din teren de Jovanovic şi Archie, bănăţenii au revenit în joc, iar Arnautovic a simţit nevoia unei schimbări sub panouri, prin introducerea lui Stănescu.

Mutarea s-a dovedit una inspirată, punctele Asesoftului venind, până la finalul reprizei, cu preponderenţă din spaţiul de trei secunde, spre disperarea băncii gazdelor, care a impus o rotaţie activă la nivelul pivoţilor.

Umăr la umăr

Chiar dacă a avut, aproape în permanenţă, iniţiativa pe tabelă, campioana nu s-a putut desprinde decisiv în partea secundă, ratând momentele cheie.

Miletic, la debutul pentru Asesoft, a jucat inteligent, accelerând în situaţiile de presiune şi având chiar tăria de a lua unele acţiuni pe cont propriu.

Fără benzină

În lipsa lui Burlacu, eliminat, „alb-albaştrii” au cedat teren în repriza adiţională, când doar Vlahovic a reuşit să mai înscrie din acţiune.

CSU Asesoft a pierdut, scor 91-103 , la capătul unei reprize suplimentare de prelungiri, partida disputată pe terenul vicecampioanei BC Timişoara. Miercuri, ploieştenii vor întâlni, de la ora 19:00, la Brazi, pe Farul Constanţa, într-un meci contând pentru prima etapă a returului sezonului regulat.

csuasesoft.ro

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"