Amenzile „alunecă“ ușor la ploieștenii care nu-și curăță trotuarele!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În Ploieşti au fost aplicate amenzi încă de săptămâna trecută persoanelor care nu și-au curățat trotuarele din fața imobilelor de zăpadă și gheață, iar autoritățile locale continuă să transmită zilnic notificări asociațiilor de proprietari și agenților economici în acest sens. 

În ciuda acestui fapt, în cartierul Bariera București, încălțămintea ar trebui înlocuită cu patine. Puține trotuare au fost curățate, locatarii preferând ca munca lor să o facă angajații Primăriei sau natura. 

„Eu nu înțeleg de ce nu vin muncitorii de la Serviciul de Gospodărire Urbană să curețe gheața de la scările noastre. Unde bate soarele s-a mai dezghețat, ceea ce e bine, dar seara, când se lasă frig se face din nou polei. Eu zic că de la Primărie ar trebui să se ocupe de treburile astea, nu cunosc să avem noi, locatarii, vreo obligație în acest sens", ne-a mărturisit Mircea Isopescu, ploieștean care locuiește în cartierul amintit mai sus și, care a rămas foarte surprins să afle că sarcina de a înlătura zăpada și gheața din fața blocurile este a asociațiilor de proprietari.
Pericolele sunt cu atât mai mari, cu cât în zonă sunt și o școală generală și grădiniță. Deși la unitățile de învățământ, aleile au fost curățate, în imediata vecinătate părinții și copiii se văd nevoiți să facă echilibristică pe gheață.  
Din cauza poleiului, în ultimele zile, la Unitatea de Primiri Urgenţe din Ploieşti au sosit foarte mulţi prahoveni care au căzut pe gheaţă.

„Media a fost, la fiecare 24 de ore din zilele cu zăpadă, de 70 de prezentaţi cu luxaţii, entorse şi fracturi. Foarte mulţi dintre ei au plecat acasă cu mâinile şi picioarele în ghips" ne-a declarat medicul Violeta Tănase.

Notificări și amenzi, la foc continuu!
Între 500 şi 1.500 de lei pentru persoanele fizice şi între 1.000 şi 2.500 de lei pentru cele juridice sunt amenzile pe care le riscă cei care nu curăţă trotuarele de zăpadă, gheaţă şi polei.
La sfârșitul săptămânii trecute, în numai două zile, polițiștii locali au notificat  170 de persoane despre faptul că obligaţia de a înlătura zăpada, gheaţa şi poleiul de pe trotuarele din faţa sediilor sau a locuinţelor și, ulterior au aplicat 21 de amenzi, în valoare de 47.500 de lei.
Acțiunea de avertizare și amendare a celor care nu se conformează măsurilor de gospodărire urbană a continuat și în această săptămână.
„Numai luni, politiștii locali au înmânat 70 de notificari persoanelor fizice și juridice. Pe această cale, facem un apel la cetățeni și la persoanele juridice să înlăture țurțurii de pe imobilele ce le aparțin. Dacă țurturii sunt prea mari sau clădirile prea înalte și nu reușesc să facă acest lucru, pot apela la echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență. În caz contrar,  vor fi direct responsabili de eventualele accidente cauzate de căderea țurțurilor", conform unui comunicat al Primăriei Ploiești.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Mai multe pentru tine:
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Secretul întunecat din spatele imaginilor virale. Cine este, de fapt, influencerița considerată acum cea mai frumoasă femeie din lume
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cristina Teleanu și-a luat o țeapă de zile mari la piață. Produsul banal cu care sunt păcăliți mulți români
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani