Accident cu un Ferrari petrecut la Ploieşti în timpul unei competiţii de îndemânare auto VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bolidul scăpat de sub control a lovit o maşină parcată FOTO captură video

Un accident cu un Ferrari s-a petrecut sâmbătă la Ploieşti, pe Bulevardul Independenţei, în timpul antrenamentelor pentru Campionatul Naţional de Îndemânare Auto.

Bolidul, scăpat de sub control de pilot, a lovit o maşină parcată, cel mai probabil a organizatorilor. Incidentul nu s-a soldat cu victime.

Sâmbătă, 14 mai 2022, la Ploieşti, a fost dat startul sezonului competiţional 2022 în Campionatul Naţional de Super Slalom şi în Campionatul Naţional de Îndemânare Auto.

 Pilotul care a fost implicat în eveniment se pregatea pentru ”Trofeul Ploieşti 1”. În încercarea de a evita câteva obstacole automobilul a derapat şi a lovit o maşină a organizatorilor. Din fericire, nimeni nu a fost rănit, iar accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale.

În acest caz, poliţia nu va face cercetări specifice unui accident auto, a transmis Poliţia Prahova prin intermediul Biroului de Presă. Potrivit sursei citate, în condiţii de concurs, tronsonul de stradă nu mai are caracter de drum public, iar tamponările între maşinile implicate în competiţie nu sunt considerate accidente rutiere. În ceea ce priveşte organizarea competiţiei şi măsurile de siguranţă luate de organizatori, Biroul de Presă al IJP Prahova a transmis că nu au fost semnalate nereguli.

Accident cu un Ferrari petrecut la Ploieşti în timpul unei competiţii de îndemânare auto

Evenimentul este structurat în două zile, sâmbătă, 14 mai, fiind programate antrenamentele libere, în intervalul orar 12.00 – 20.00, în timp ce duminică, 15 mai, de la ora 10.00, va avea loc antrenamentul cronometrat, urmat de cele două manşe de concurs şi festivitatea de premiere (în jurul orei 19.30).

Ambele campionate au la bază îndemânarea auto, cu următoarele precizări:
Campionatului Naţional de Super Slalom: Participă piloţii experimentaţi, cei cu vechime în îndemânare auto, viteză în coastă, circuit sau raliuri, care vor garanta publicului prezent un spectacol de zile mari prin abordările traseelor de slalom. Lor li se vor adauga juniorii, cu vârste între 14 şi 18 ani, participările feminine şi seniorii de peste 65 de ani.

Campionatului Naţional de Îndemânare Auto: Participă piloţii debutanţi, cei care fac primii paşi în motorsport, aceştia având şansa de a învăţa elementele de bază în îndemânarea auto, atât de necesare pentru a le dezvolta abilităţile specifice acestui gen de competiţie. După trei ani competiţionali, în funcţie de aspiraţiile şi talentul fiecăruia, sportivii pot promova în CNSS sau în campionate de viteză în coastă, circuit sau raliuri, se arată într-un comunicat al organizatorilor.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie