A fost prins un suspect în cazul crimei din Prahova. Victima, o femeie înjunghiată de cel puţin 20 de ori. Criminalul a incediat casa ororii ca să ascundă omorul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii din Prahova au reuşit să prindă un suspect în cazul crimei din comuna prahoveană Lipăneşti. Victima este o femeie în vârstă de 65 de ani care a fost găsită moartă în casa incendiată cel mai probabil de criminal.

În urma unor percheziţii care au avut loc miercuri în comuna Lipăneşti, poliţiştii au reuşit să prindă un suspect în cazul crimei care a avut loc în noaptea de duminică spre luni. Suspectul este un tânăr din comună, în vârstă de 23 de ani, cu antecedente penale şi cunoscut drept consumator de alcool şi de substanţe interzise.

Tânărul a fost condamnat anul trecut la închisoare cu suspendare pentru o tâlhărie, susţin localnicii care îl cunosc pe individ.

Deocamdată nu se cunoaşte motivul crimei. Bărbatul nu a colabrat până în acest moment cu anchetatorii. Cel mai probabil acesta a intrat peste femeia care locuia singură să caute bani.

Localnicii spun despre femeia omorâtă cu cel puţin 20 de lovituri de cuţit că nu era înstărită, trăia dintr-o pensie de 1000 de lei.

Crima a fost descoperită târziu şi abia după ce un medeic legist din cadrul Serviciului de Medicină Legală Ploieşti a alertat poliţiştii. Pe corpul victimei au fost descoperite mai multe răni, peste 20, provocate de un cuţit sau de un obiect din metal foarte ascuţit. Rana fatală se pare că ar fi fost una în zona gâtului.

După comiterea faptei, casa a fost incendiată intenţionat, spun anumite surse, care au descoperit la refacerea anchetei la faţa locului urme de vatră în mijlocul casei.

Iniţial Biroul de Presă ai ISU Prahova a anunţat că incendiul a fost provocat de o defecţiune a coşului de fum.

 

 

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente