UPDATE: Tânărul ucis de fostul cavaler de onoare va fi înmormântat de Sfântul Ion

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Remuşcări, frământări şi gânduri negre! Toate acestea îl apasă pe cel care şi-a omorât cel mai bun prieten în bătaie. Victima a murit la Spitalul Foloreasca din Bucureşti, iar mâine, de Sfântul Ion, va fi înmormântată. 

Trupul neînsufleţit al lui Dumitru Cimpoacă, în vârstă de 29 de ani, din comuna Călineşti a fost adus astăzi acasă. Inima tânărului a încetat să mai bată în noaptea de luni spre marţi după ce a fost bătut în noaptea de Revelion de cel care i-a fost cavaler de onoare la nuntă. Medicii de la spitalul Floreasca, unde acesta a fost internat, s-au străduit zeci de minute să-i readucă pulsul, dar în zadar. Multiplele traumatisme suferite la cap în urma loviturilor primite de la Dumitru Terteci, în vârstă de 28 de ani, i-au fost fatale.
Un motiv banal a declanşat o tragedie
Scandalul între cei doi tineri a avut loc în ultima zi a anului şi a pornit de la un motiv minor, dar care a declanşat o adevărată tragedie. Mama lui Dumitru Cimpoacă i-a spus acestuia că este foarte supărată pentru că prietenul său din copilărie, Dumitru Terteci lasă să se scurgă toată mizeria de la grajd în grădina lor. Fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, după cum afirmă vecinii, a avut nevoie doar de o scânteie ca să meargă la poarta lui Dumitru Terteci şi să-i reproşeze. Spiritele s-au încins între cei doi. Cel din urmă şi-a ieşit din fire şi l-a lovit cu un par pe până l-a doborât la pământ.
Tatăl agresorului o vede o pe mama victimei vinovată moral
În seara zilei de 31 decembrie, Dumitru Cimpoacă a ajuns la urgenţa spitalului judeţean din Piteşti. Pentru că starea lui era delicată, s-a dispus să fie transportat la spitalul Floreasca din Bucureşti. Luni noaptea, inima bărbatul a încetat să mai bată. Tânărul suferise multiple traumatisme la cap. Agresorul se află în arestul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Argeş, fiind acuzat pentru omor şi riscă până la 20 de ani de închisoare. Tatăl agresorului, Ion Terteci crede că vinovată moral de cele petrecute este chiar mama victimei: „ Nu trebuia ea să-i spună că îi curge prin grădină mizeria de la animale în special că îl văzuse că era băut. Dacă maică-sa îşi ţinea gura baiatul meu era acasă, nu în puşcărie, iar Dumitru era pe picioarele lui, nu mort”, a spus cu ochii înlăcrimaţi tatăl agresorului.
Soţia tânărului ucis este distrusă de atâta suferinţă. Plânge continuu şi abia se mai poate ţine pe picioare, fiind ţinută sub efectul calmantelor. Mâine, Dumitru Cimpoacă va fi condus pe ultimul drum.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Secretul întunecat din spatele imaginilor virale. Cine este, de fapt, influencerița considerată acum cea mai frumoasă femeie din lume
Descoperirea șocantă făcută de cercetători despre ADN-ul lui Hitler. Ce au găsit în corpul dictatorului
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare