Un TIR încărcat cu porci s-a răsturnat pe Dealul Negru

0
Publicat:
Ultima actualizare:
O parte dintre animale au ajuns pe şosea, iar celelalte au rămas captive    FOTO Laurenţiu Ionescu

Un tir încărcat cu 150 de porci s-a răsturnat miercuri dimineaţă pe Dealul Negru,în localitatea Cotmeana.Mai bine de 4 ore s-au chinuit angajaţii firmei să salveze animalele prinse in remorca.

Accidentul a avut loc  intr-o curbă deosebit de periculoasă pe drumul care leagă Piteştiul de Râmnicu Vâlcea Şoferut tir-ului a pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat pe carosabil. A fost la un pas de a se răsturna într-o prăpastie,însă a rămas suspendat pe marginea drumului.Imediat la faţa locului au sosit doua echipaje SMURD care din fericire nu au intervenit şi asta deoarece, şoferul a fost singura persoana implicata

în accident şi a scăpat fară nici o zgârietură."Conducătorul tir-ului a pierdut controlul direcţiei pe fondul posibil a neadaptării vitezei într-o curba deosebit de periculoasă semnalizată cu indicator şi posibil a unei defecţiuni tehnice a semiremorcii. Autotractorul s-a răsturnat, iar in interior se află aproximativ 150 de porci vii"ne-a spus agentul de politie Cristian Stroe.La faţa locului s-a adus ţi o macara cu ajutorul căreia s-a ridicat remorca.

Din fericire animalele se pot sacrifica fără probleme

Soferul tir-ului trebuia sa ajunga la Râmnicu Vâlcea la un abator."Sunt doar doi porci răniţi restul sunt bine se pot recupera,sau se pot sacrifica fără probleme"le-a spus medicul veterinar venit în zona,propietarilor de animale.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!