Tradiţia merge mai departe cu sau fără Tudor Pendiuc. În noaptea dintre ani, la Piteşti vor fi oficiate 11 cununii civile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

11 cupluri şi-au manifestat intenţia de a se căsători la Piteşti, în noaptea dintre ani. Întrucât primarul Tudor Pendiuc se află în arest preventiv, pentru prima dată în ultimii 14 ani, cununiile civile de Revelion vor fi oficiate de angajaţi ai Oficiului de Stare Civilă şi de secretarul municipiului, Iosiv Cerbureanu.


Iniţial, viceprimarul Cornel Ionică ameninţase voalat că tradiţionala oficiere a cununiilor civile în noaptea dintre ani ar putea fi întreruptă dacă Tudor Pendiuc nu va fi liber până la Revelion. Îmtre timp însă autorităţile locale s-au răzgândit şi au anunţat că municipalitatea va organiza, totuşi, oficierea de căsătorii civile. La Primăria Piteşti au fost înregistrate 11 cereri în acest sens iar cei care vor oficia cununiile civile vor fi angajaţii Oficiului de Stare Civilă şi secretarul municipiului, Iosiv Cerburean, după focul de artificii din Piaţa Primăriei, de la 0:30, imediat după.

De amintit că Piteştiul este oraşul care a introdus cununiile civile în noaptea de Revelion, în  urmă cu 14 ani, iar până acum, cel care oficia căsătoriile era primarul Tudor Pendiuc.

În noaptea dintre 2014 şi 2015, în Piaţa Primăriei va avea loc şi un spectacol, ce-i drept, mai auster, anul acesta. Pe scenă vor urca  interpretul argeşean de muzică populară Valentin Grigorescu şi artiştii Centrului Cultural Piteşti.

Mai multe pentru tine:
Cine a fost Dorin Pavel, inginerul care a plănuit marile hidrocentrale din România
Cine este Bogdan Boitor, noul iubit al Ilincăi Vandici. În ce oraș din România a dus-o pe vedetă în vacanță
Exclusiv! Acasă la Chef Alexandru Sautner. Juratul "Chefi la cuțite" ni le prezintă pe fetele care-l împlinesc ca soț și tată
Tânăra de 16 ani care a întors toate scaunele la „Vocea României” încă de la primele note. Smiley: „Eu nu am mai auzit niciodată așa ceva”
Mesajele Vasilicăi Enache, avocata decedată în explozia din Rahova, analizate de criminalist: „În acel bloc era o bombă cu ceas”
Alexandru Rogobete le cere medicilor de la Terapie Intensivă să nu mai poarte bijuterii: „Renunțați la verighetă sau plecați din ATI!”
Prințul renegat, un libidinos notoriu! Apela la angajații de la Palat să facă rost de femei și-și dorea ”blonde și balerine”
Relația scandaloasă de 72 de ore pe care fratele Regelui Charles a avut-o cu un model Playboy
Lupu Rednic ține cură de slăbire, la 56 de ani: „Grăsimea-i bună numai în tigaie!”. Secretul sănătății: un păhărel de horincă și untură de porc de Mangalița. Cât costă dieta?
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Acuzată că poartă genți de lux, dar că nu-și ajută tatăl aflat la azil! Ion Cassian o apără pe Irina Columbeanu: „Nu-i duceți grija lui Irinel, are șifonierul plin cu...!”