„Spintecătorul“, condamnat de prima instanţă la 6 ani şi 8 luni de închisoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorul atacului petrecut anul trecut de la restaurantul „La Strada“, din centrul Piteştiului, a fost condamnat la 6 ani şi 8 luni închisoare cu executarede Tribunalul Argeş.




Încidentul, petrecut vara trecută, a scandalizat opinia publică. Dan Florin Cîrstea, de 30 de ani, supranumit „Spintecătorul“ l-a tăiat cu sabia la gât pe un cunoscut, apoi a părăsit locul faptei într-un Porsche Panamera.

A fugit din ţară, însă a fost prins de autorităţile din Suedia şi extrădat. Magistraţii Tribunalului Argeş l-au condamnat la 6 ani şi 8 luni închisoare cu executare.

Odată cu el  au primit condamnări şi doi prieteni ai agresorului: Narcis Deaconu şi Nicu Laurenţiu Trană, găsiţi vinovaţi pentru mărturie mincinoasă şi influenţarea declaraţiilor. Aceştia din urmă însă au primit pedepse cu suspendare.

Decizia instantei a fost atacată cu recurs de avocarul lui Dan Florin Cîrstea, Curtea de Apel Piteşti urmând să se pronunţe în acest caz.

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple