Spectacol nou la Planetariu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Spectacol la planetariu

Muzeul Judeţean Argeş organizează joi, 25 noiembrie a.c., ora 11.00, lansarea unui nou spectacol de planetariu intitulat Astronomyths, spectacol difuzat pentru prima oară în România.


     Astronomyths, o producţie grecească a studiourilor White Tower Media, este o incursiune de circa 25 minute printre stele şi constelaţiile cerului nopţii de toamnă din emisfera nordică. Noţiunile astronomice sunt prezentate atractiv şi dinamic, sub forma unei discuţii interactive dintre un băieţel şi bunicul său, aflaţi în mijlocul naturii, într-o noapte de septembrie.


    Pornind de la denumirile constelaţiilor şi de la formele lor specifice, cei doi le pun în legătură cu istoria şi mitologia, rememorând vechile legende şi mituri elene şi eroii acestora, precum Perseu, Andromeda, Pegas, care, de milenii, au aprins imaginaţia oamenilor şi au stat la baza denumirilor prin care noi cunoaştem astăzi respectivele constelaţii. Aşadar, spectacolul prezintă într-o formulă grafică de excepţie şi într-o manieră educativă incitantă, nu numai noţiuni de astronomie sau de tehnologie spaţială interstelară, ci şi o întreagă serie de aspecte legate de mitologia antică, de zeităţile Greciei antice, de monştrii înaripaţi şi de eroii ce întotdeauna ies învingători.


    Programarea pentru participarea la spectacolul de planetariu se va face la numărul de telefon: 0248/212561. Spectatorii care se înscriu pentru vizionarea spectacolului sunt rugaţi să se prezinte în holul Muzeului Judeţean Argeş,  intrarea din B-dul Eroilor cu 15 minute înainte de începerea spectacolului.   


Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO