Remediu pentru afte cu frunze de salvie. Cum potenţăm efectul plantei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sursă foto: Biaplant

Ulceraţiile superficiale sau profunde de la nivelul mucoasei cavităţii bucale (sau a organelor genitale), dureroase şi adesea recidivante se tratează nu doar alopat, ci şi naturist cu ajutorul plantelor medicinale.

Cel puţin 20% din populaţia globului dezvolta afte bucale intr-un anumit stadiu al vietii, iar femeile sunt afectate  într-o proporţie mai mare decât barbaţii.

Ulceraţiile sau plăgile au un caracter recurent, dar, din fericire, cele mai multe nu au nevoie de tratament specific şi se vindecă în mod natural fără medicamente.

Au o formă rotunjită, cu un diametru cuprins între 2 şi 10 mm, margini netede, fund gălbui, sunt înconjurate de un inel roşu şi sunt foarte dureroase primele  3-4 zile. Vindecarea spontană durează o săptămână-două.

„Aftele afectează fie cavitatea bucală, fie organele genitale. În cazul afectării simultane a celor două poate fi vorba despre o boală sistemică, numită boală Behcet”, explică specialistul în fitoterapie Elena Badea, administratorul site-ului infuziedesanatate.ro, care recomandă consultarea unui medic pentru punerea corectă a diagnosticului.

Atunci când diagnosticul de afte este clar, dincolo de tratamentele alopate se poate apela şi la remedii naturiste care diminuează durerea şi duratea ulcerării.

Specialistul recomandă plante cu acţiune antiseptică, antiinflamatoare, cicatrizantă, emolientă. Una dintre cele mai la îndemână soluţii este cea pe bază de salvie.

"Avem nevoie de două linguriţe de frunze uscate de salvie, care se adaugă la 100 ml de apă. Efectul creşte dacă adăugăm rizom de cerentel, în proporţie de 1 la 3, mai exact o măsură de rizom la 3 măsuri de frunze de salvie). Administrarea se face exclusiv extern (gargare, spălături locale, etc)", explică Elena Badea.

Mai multe pentru tine:
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”