Relicvele lui Buddha, la Piteşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Relicve budiste. Sursă foto: http://www.maitreyaproject.org

De astăzi, de la ora 17.00, şi până duminică la ora 19.00, cei interesaţi pot merge la Biblioteca Judeţeană Argeş pentru a vedea relicvele lui Buddha şi ale altor maeştri budişti. Expoziţia este liberă, iar, în cadrul ei vor avea loc şi ceremonii de binecuvântare.

O preţioasă colecţie a relicvelor sacre ale lui Buddha şi ale altor maeştrii buddhişti, care face înconjurul lumii, a ajuns, astăzi, şi la Biblioteca Judeţeană din Piteşti. 

Expoziţia oferă o rară oportunitate de a vedea rămăşiţele care au fost găsite în cenuşa rezultată în urma arderii maeştrilor buddhişti.

Relicvele, care au un aspect precum cristalele, sunt puse în  casete transparente, aflate în jurul unei statui centrale aurii ale lui Buddha Maitreya.

Programul de vizitare este, astăzi, între 17.00 şi 19.00, iar mâine şi poimâine, între orele 10.00 şi 19.00.

De la Piteşti, rămăşiţele vor porni spre Arad, urmând ca, la finalul ocolului, relicvele să fie depuse în statuia de bronz de 152 de metri înălţime, a lui Buddha Maitreya, care se va construi în nordul Indiei, la Kushinagar.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online