Record: Peste 6000 de piteșteni și-au achitat impozitele locale în prima săptămână a acestui an

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Municipalitatea stă bine în ceea ce privește încasarea  impozitelor și taxelor locale, cel puțin dacă ne luăm după prima săptămână a anului când ghișeele Primăriei și cele ale centrelor din cartiere au fost asaltate de piteștenii grăbiți să prindă bonificația acordată la plata integrala a obligațiilor la bugetul local.

Semne bune anul are! Peste 5000 din cei 6062 de piteșteni care au trecut pe la ghișeele Primăriei și cele ale punctelor de încasări din cartiere și-au achitat impozitele locale pe întreg anul 2011.

„ Am plătit tot  ca să-mi iau o grija de la ele1”, explică Alexandrina Răducu,76 unul dintre contruibuabilii  piteșteni cei mai conștiincioși.

 “Știam că primești o bonificație  dacă achiți totul și-am zis să trec să plătesc.  O reducere de 10%  se simte la buzunar  entru că la noi, ăștia mai în vârstă, fiecare leu contează. E al treilea an când plătesc tot impozitul încă din inanuarie și am ajuns la concluzia că e mult mai bine așa, chiar dacă trebuie să mă strâng un pic la pungă, acum, după sărbători, dar până în decembrie nu mai am niciun stres.”, spune nea’ Dumitru, 64 de ani, pensionar.

  Cifra încasărilor este de câteva ori mai mare decât într-o zi obișnuită.  Deși știu că-n următoarele săptămâni rirtmul plăților nu va mai fi la nivelul celui din perioada 3-6 ianuarie, autoritățile se așteptă ca până în martie, numărul săptămânal al plătitor să fie peste media săptămânală anuală.

 “Bonificația de 10% se acordă până la 31 martie pentru plata cu anticipaţie a impozitului pe clădiri, impozitului pe terenuri, impozitului pe mijloacele de transport, datorat pentru întregul an fiscal 2011, de către persoanele fizice,”, explică Mihai Anton șeful serviciului Impozite și Taxe Locale din cadrul Primăriei Pitești.

 Impozitele loclar, și în tranșe

Cei care nu dispun de întreaga sumă trebuie să știe că impozitul pe clădiri, impozitul pe terenuri şi impozitul pe mijloacele de transport aferente anului fiscal 2011 se pot plăti în două rate egale: prima, până la data de 31 martie 2011 inclusiv, iar cea de-a doua, până la data de 30 septembrie 2011 inclusiv.


Plăți electronice

Impozitele şi taxele locale pot fi achitate nu numai la ghișeele Primăriei și la cele ale centrelor din cartiere ci și  cu ajutorul instrumentelor de plată electronică, prin intermediul cardurilor, utilizând Internetul precum şi terminalele (tip POS) pentru transferul de fonduri la punctele de încasare. În cazul plăţilor prin Internet, contribuabilii trebuie să solicite Serviciului Informatică din cadrul Primăriei Municipiului Piteşti înregistrarea ca utilizatori ai sistemului de plată electronică a impozitelor şi taxelor locale, operaţiunile de înregistrare şi alocare a parolei de acces fiind gratuite. Pentru plăţile efectuate cu ajutorul cardurilor prin intermediul Internetului şi POS-urilor, contribuabilii nu datorează comision.


Mai multe pentru tine:
Ce nu s-a văzut la sfințirea Catedralei! Becali a pupat mătăniile, Băsescu a pupat blondele
Prognoza meteo luni, 27 octombrie. Ploi în mai multe regiuni și maxime de până la 17 grade
S-a schimbat puterea în Formula 1: Lando Norris (McLaren) a câștigat Marele Premiu al Mexicului și e noul lider mondial
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Cea mai puternică rugăciune! Spune-o zilnic şi scapi de orice rău
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru bogați și personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Cine a fost Dorin Pavel, inginerul care a plănuit marile hidrocentrale din România
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”