Povestea cetăţii în care a fost capturat Vlad Ţepeş. Cum a fost arestat pentru trădare domnitorul ajuns legendar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La câţiva kilometri de comuna argeşeană Rucăr, pe un vârf stâncos, se găsesc ruinele cetăţii Oratia, fostă vamă a Transilvaniei şi locul unde a fost capturat Vlad Ţepeş în 1462. Povestea capturării lui Ţepeş apare şi în poemul unui trubadur german din secolul al XV-lea.

Conform documentelor istorice şi probelor arheologice, cetatea a fost ridicată în a doua jumătate a secolului al XIV-lea. Cetatea a fost concepută ca punct de apărare şi s-a numit, la acea vreme, Cetatea Neamţului. Ulterior, devenind punct vamal, numele ei a fost schimbat în Cetatea Piatra Craiului, Cetatea Dâmboviţei, iar într-un final a fost botezată Oratia, după valea care se întinde la poalele ei.

Cetatea este amintită în diverse documente drept punct vamal în afacerile comerciale dintre Ţara Românească şi Braşov. Într-adevăr, zidurile ei beneficiau de o poziţionare extraordinară, înconjurate fiind de crestele munţilor, deasupra unui lung perete de stânci, la buza unei prăpastii ameţitoare.

Cetatea Oratia era foarte importantă ca punct vamal pentru că din Ţara Românească intrau spre Braşov produse precum grâu, secară, foarte mult peşte, piei de animale, miere, ceară, bumbac luat de la turci, iar de la Braşov intrau fier, oţel, arme, postav, catifea, pantofi sau argintăraie. Se spune că cetatea era prevăzută cu un pod mobil care era coborât numai atunci când carele intrau la vămuire.

Cum a fost prins Ţepeş

Se ştie că Vlad Ţepeş a fost ţinut prizonier de către Matei Corvin, însă prea puţin se cunoaşte cum a fost capturat domnitorul român. Iar scena capturării a fost descrisă într-un poem de către trubadurul german Michael Beheim, care a trăit în secolul al XV-lea. Poemul se bazează pe informaţii culese de către trubadur de la un călugăr venit din Transilvania.

În anul 1462, în înţelegere cu regele Ungariei Matei Corvin şi la iniţiativa Papei de declanşare a unei cruciade anti-otomane, Vlad Ţepeş a pornit o campanie împotriva cetăţilor turceşti de la sudul Dunării (detalii aici). A urmat invazia de pedepsire condusă de însuşi sultanul Mahomed al II-lea din vara anului 1462, al cărei rezultat a fost înlocuirea lui Vlad Ţepeş pe tronul Ţării Româneşti cu fratele său Radu cel Frumos. Ţepeş a aşteptat sosirea regelui Matei Corvin şi a oştii sale chiar la cetatea Oratia. Iată cum descrie Michale Beheim capturarea lui Ţepeş: „Dracula credea că ar fi la el acasă, când se afla la un castel numit Kungstain. Acolo Dracula a fost prins de un cavaler vestit al regelui (n. red.-Matei Corvin) pe nume Jan Jiskra, care l-a atacat primul, luându-l prizonier. În Ţara Românească, în ţara sa a fost el atras în cursă şi prins. Fiindcă aceasta oferea mai multă siguranţă, în suita regelui s-a decis să fie purtat în afara ţării sale”.

Vlad Ţepeş a fost arestat sub acuzaţia de trădare şi încarcerat la Vişegrad vreme de 12 ani. După Vişegrad, a fost silit să locuiască aproape 2 ani la Buda, cu domiciliu forţat. Va fi eliberat în 1475, la cererea lui Ştefan cel Mare, domnul Moldovei, în contextul presiunilor turceşti tot mai mari asupra teritoriilor de la nord de Dunăre.

Mai multe pentru tine:
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa