Podul de la Căteasca, contestata construcţie pentru care Constantin Nicolescu a fost condamnat la închisoare, riscă să se prăbuşească în orice clipă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Consiliul Judeţean Argeş, Florin Tecău, a solicitat efectuarea unei expertize tehnice cu privire la starea în care se află podul nou de la Căteasca, cel la a cărui construcţie a fost omisă amenajarea unui prag de fund.


Podul Cateasca este construcţia pentru care fostul preşedinte al CJ Argeş, Constantin Nicolescu a fost condamnat pentru acesare ilegală de fonduri europene prin Programul PHARE (9,4 milioane lei pentru construire).


Potrivit procurorilor Anticorupţie, cererea de finanţare pentru a obţine fonduri europene nerambursabile conţine date nereale, din care rezultă că infrastructura podului în cauză ar fi fost afectată încă din 2004, nicidecum de inundaţiile din aprilie-august 2005. Lucrările de construire (finalizate mult mai devreme decât termenul stabilit, n.r.) ar fi fost atribuite nelegal firmelor „Zeus” SA şi „Dracones Construct Grup” SRL Piteşti şi că furnizor de materiale a fost „Setro Metal Group” SA Câmpulung, al cărei proprietar este nepotul lui Constantin Nicolescu.

La acest moment, traficul de pe pod poate duce la prăbuşirea acestuia, pentru că eroziunea solului este puternică. Potrivit lui Florin Tecău, pragul de fund nu poate fi făcut decât după ce se va îndepărta vechiul pod afectat, la rându-i, tot de eroziunea solului şi va fi nevoie de montarea unui sistem de monitorizare a vibraţiilor propagate din trafic.

Mai multe pentru tine:
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Nicușor Dan, criticat dur de stiliști, după vizita în Belgia: „Ciufulit, pătat și cu încălțămintea roasă.” Sfatul internauților: „Du paltonul la spălătorie!”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani