Piteşti: Tribunalul nou costă 32 de milioane de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Construcţia, care va avea patru etaje, este realizată din fonduri europene şi va fi terminată în 15 luni

Muncitorii au săpat deja fundaţia pentru noua clădirea Tribunalului Argeş, un proiect de 32 de milioane de lei, derulat prin Ministerul Justiţiei, din fonduri europene.

De ani de zile, Tribunalul Argeş, Curtea de Apel şi Judecătoria, funcţionează în aceeaşi clădire, iar spaţiul este mic şi impropriu. Mereu găseşti cozi interminabile, iar arhiva este plasată undeva la subsol.

„Aici toate merg cum merge şi justiţia la noi. E o nebunie peste tot, în săli, la arhive, pe holuri. Poţi să înnebuneşti într-un loc ca ăsta! Nici nu mai ai nevoie de vreo pedeapsă dacă eşti vinovat de ceva! Dacă te plimbă ăştia şi te ţin de câteva ori pe aici, ţi-e de ajuns! Orice, dar numai pe aici să nu aveţi vreodată de stat!", mărturiseşte Constantin Micu, un domn revoltat care aştepta, astăzi, să intre la proces. Din fericire, proiectul a demarat, iar peste ceva mai mult de un an, calvarul se va termina.

Noul Tribunal va fi ridicat pe terenul vechii parcări Argeşul, pe un teren de 1.255 de metri pătraţi, lângă hotelul Alcadibo.

Proiectul are aproximativ doi ani vechime însă doar acum au venit forndurile pentru începerea lui.

Aici se mută Tribunalul

„Suprafaţa atribută de Primărie este de 1.800 de metri pătraţi, iar amplasarea în acel loc presupune găsirea unui alt loc pentru realizarea locurilor de parcare, în număr de aproximativ 150", spune primarul Tudor Pendiuc.

Imediat ce lucrările vor fi finalizate, în noul sediu se vor muta atât Tribunalul cât şi Curtea de Apel. Judecătoria va rămâne în sediul actual, din Bulevardul Eroilor, în clădirea ce a fost ridicată în 1976.

Mai multe pentru tine:
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Războiul dintre Gabriela Cristea și Cristina Șișcanu. Cele două, fină și nașă, acuzații grave în mediul online
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei