Pitești: Pe urmele Elisabetei Rizea

Un sat de munte cu drumuri şerpuite printre coline, cu gospodării vechi în care „s-a scris" cu sânge o istorie a luptei anticomuniste a partizanilor din munţi. În rest multe vile apărute după 1989, oameni noi, dar şi urmaşi ai celor care au respectet libertatea mai mult decât orice.

În Nucşoara au fost mulţi luptători anticomunişti, oameni născuţi liberi, care au îndurat torturile închisorilor comunite. Mulţi dintre ei au fost învinşi de ani, nu de Securitate, alţii au pierit împuşcaţi în munţi sau prin temniţe de coşmar. Alţii încă mai trăiesc sau urmaşii lor le poartă mai departe sufletul.

O casă monument

Unul dintre simbolurile luptei anticomuniste este Elisabeta Rizea, trecută în nefiinţă în 2003. În casa ei locuieşte acum singura fiică, Ileana Ristea (Belescu, după soţ, şi el luptător pe front, în linia întâi). Îşi duce zilele cu greutate în casa unde s-a născut şi a trăit şi mama ei, unde a dormit o noapte şi Regele Mihai şi unde şi-au făcut jurământul partizanii anticomunişti.

„La noi în casă, în camera aia unde au jurat partizanii, a înnoptat şi Regele Mihai, venit în vizită aici.", spune Ileana, singura fiică a Elisabetei şi a lui Gheorghe Rizea. Casă este simplă, ţărănească, frumoasă tare pentru vremea ei, plină acum cu poze ale înaintaşilor şi urmaşilor celei care a fost Elisabeta Rizea. Câteva imagini cu Familia Regală a României, figuri arhaice ale Elisabetei şi ale soţului ei, care arată aproape a sfinţi şi poze moderne ale strănepoţilor Ilenei şi urmaşilor unor eroi. „Aici e strănepoata mea, o cheamă Alexa Maria şi are doi ani. Mai am doi strănepoţi, pe Mihai şi Dănuţ", spune, cu mândrie fiica Elisabetei Rizea.  

„Îmi spunea să nu plâng dacă-o muri!"

După ce a fost eliberată din puşcărie şi i s-a dat înapoi casa, Elisabeta Rizea muncit cât de mult a putut ca şi cum munca ar fi fost adevărata ei libertate. A murit la 91 de ani, la Spitalul Judeţean din Piteşti, pe braţele fiicei ei. „Se uita la mine cu ochii fix şi-mi spunea: să nu plângi dac-oi muri că unde mă duc eu e bine. Asta mi-a spus mama cu câteva zile înainte să moară", ne povesteşte cu lacrimi în ochi fiica Elisabetei Rizea. Ne povesteşte de toate, bucuroasă că i-am călcat pragul, ne spune şi de necazuile sau de lipsurile materiale şi îşi aminteşte cu lacrimi în ochi de mama ei. Stăm pe prispa casei bătrâneşti, la o cafea, cu Ileana Belescu şi alte două femei din sat venite s-o ajute la iarbă pe Ileana. „Aşa stăteam şi cu tanti Tuţa (n.r. Elisabeta Ristea) la o cafea. Era optimistă, o femeie de lume. Ea le povestea la toţi, îi primea, iubea oamenii", spune Steliana Şerban, una dintre vecinele care au cunoscut-o pe Elisabeta. Printre altele, Steliana ne spune şi despre tatăl ei, care a stat în puşcăria comunistă cinci ani, iar în 1964 a fost eliberat. „Bătrânul trăieşte, îl cheamă Cosntantin Paşoli, dar e bolnav şi nu mai povesteşte multe", spune Steliana.

„Şi-a văzut moartea cu ochii"

Steliana Şerban a văzut-o pe Elisabeta Riza cu trei zile înainte să treacă în nefiinţă. Era slăbită, dar deloc speriată. Abia mai putea vorbi. „Mi-a spus: Uite vezi acolo, la sobă, uite-o, o văd. Eu am întrebat-o „Şi cum e?" A gemut puţin şi atât. A murit la trei zile după-aceea", spune Steliana. „Mie nu-mi spunea niciodată că moare, nu voia să sufăr, dar eu o vedeam că nu mai poate!", completează fiica ei. Apoi se ridică şi ne arată lângă uşă o gaură în tocul de lemn. „Aici au intrat gloanţele trase de Securitate. Mama stătea în uşă şi nu au nimerit-o! Săraca ce au chinuit-o de nu mai avea păr în cap, i l-au smuls când au agățat-o de păr într-un cârlig. Când a murit am înmormântat-o cu perucă...", spune Ileana.  

„La toamnă o dezgrop pe mama"

Pe 4 octombrie se împlinesc şapte ani de la moartea Elisabetei Ristea. Fiica ei trebuie să o dezgroape şi să-i facă slujba necesară. Îşi face griji din cauza banilor. Are doar 400 de lei pensie şi nu ştie cum să strângă banii. Este şi ea bolnavă, cheltuie mult pe medicamente şi deşi nepoţii o ajută, tot îi este foarte greu. „Pe 3 octombrie o dezgrop şi o pun cu tata în acelaşi loc. Lu'tata i-am făcut la şapte ani, acum trebuie şi pentru mama. Vreau să mai trăiesc atâta cât să le fac ce trebuie la amândoi. Nu ştiu cum oi face că e două milioane numai gropile şi găleţile umplute cu dulciuri, cu de toate...", spune Ileana cu îngrijorare.