Piteşti: Orchestra Filarmonicii Piteşti - în turneu în Norvegia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

          Orchestra Filarmonicii Piteşti a fost invitată, de către dirijorul corului norvegian ,,The Real'', maestrul Marius Steensbby, să susţină şase concerte vocal-simfonice, în perioada 4-12 decembrie.  Orchestra este condusă de dirijorul Tiberiu Oprea.

           Concertele, ce vor fi susţinute împreună de orchestra piteşteană şi corul norvegian şi având în repertoriu colinde de pe întreg mapamondul, vor avea loc după cum urmează: sâmbătă, 4 decembrie, Ullensaker, biserica Kløfta, ora 19.00, duminică, 5 decembrie: Cultura Rakkestad, Rakkestad, orele 17.00 şi 20.00, miercuri, 8 decembrie: Jakob Cultural, Oslo,  ora 19.00, vineri, 10 decembrie: Cultura Kolben, Kolbotn, ora 19:00 şi duminică, 12 decembrie: Sport Gjerdrum, Gjerdrum, ora 19.00.

        Turneul se înscrie în seria de manifestări dedicate Bradului de Crăciun, primul brad iluminat fiind cel din Piaţa Universităţii din Oslo, la 28 noiembrie a.c.

       Toate cheltuielile legate de transport, masă, cazare şi diurnă vor fi suportate de către sponsorii corului norvegian, Clubul Lions şi Clubul Rotary.         

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Venită parcă din basme, e prințesa europeană care a cucerit Gala Premiilor Nobel. A strălucit în rochie de zână, cu o tiara deosebită
Zodii binecuvântate de Dumnezeu în următoarele 2 luni. De ce vor avea parte acești nativi
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi